Un mort și doi răniți după ce un apartament a luat foc în Constanța

27 ianuarie 2016 9:45   Național
Ultima actualizare:

O femeie a murit, iar doi bărbați au fost răniți, după ce un incendiu a cuprins apartamentul unuia dintre ei, în noaptea de marţi spre miercuri, scrie Mediafax.

Pompierii au fost solicitați să intervină, miercuri dimineață, în jurul orei 02.00, la un incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada Soveja, din Constanța, în care locuia un bărbat de 65 de ani. Acesta a reușit să iasă din locuință, dar a suferit arsuri pe faţă şi pe căile aeriene.

La fața locului, s-au deplasat mai multe autospeciale ale pompierilor care i-au evacuat pe locatarii din apartamentele învecinate.

Fumul degajat de incendiu s-a acumulat însă în apartamentul de deasupra, intoxicându-i pe cei doi bătrâni care îl ocupau. Când au ajuns în locuință, pompierii l-au scos pe bărbat afară, dar pe soția acestuia au găsit-o prăbușită în baie, fără cunoștință. Medicii de la Ambulanţă au încercat s-o resusciteze, însă fără succes, fiind declarat decesul.

Cei doi bărbați răniți au fost transportați la spital, iar cel al cărui apartament a luat foc a fost transferat la București.

Pompierii au reușit să stingă focul după aproximativ două ore de intervenție, apartamentul fiind distrus aproape în totalitate. Ei urmează acum să stabilească de la ce a pornit focul, una dintre ipoteze fiind o lumânare sau candelă lăsată aprinsă.

Mai multe