Oana Roman o năşeşte pe fiica Elenei Hueanu
Prezentatoarea tv Oana Roman este în culmea fericirii. Fostul manechin Elena Hueanu i-a propus să fie naşa fetiţei sale, lucru care a bucurat-o nespus pe roşcată.
Oana Roman va fi naşa fetiţei Elenei Hueanu (captură: Kanal D)
Oana şi Elena au fost invitate în platoul emisiunii WOWbiz de la Kanal D, unde au arătat în premieră trusoul micuţei şi au povestit cum va fi marele eveniment.
Prezentatoarea emisiunii "Drept la ţintă" s-a ocupat de întreaga organizare a botezului şi i-a cumpărat finei sale tot ce va avea nevoie pentru ziua în care va fi creştinată.
Oana i-a cumpărat viitoarei sale fine o rochiţă foarte elegantă (captură: Kanal D)
"Oana a fost alături de mine în perioada în care am fost însărcinată şi s-a implicat foarte mult, m-a scos din depresie. Nu este numai naşa fetiţei mele, ci este ca o mamă pentru ea. A fost una dintre puţinele persoane pe care am lăsat-o să se apropie de fata mea şi când o lua în braţe, micuţa se liniştea iemdiat. Oana s-a ocupat de organizare, a stabilit restaurantul, meniul şi a pus la punct şi alte detalii pentru botez", a declarat Elena.
Prezentatoarea Kanal D este foarte mândră de pantofiorii pe care i-a luat finei sale (captură: Kanal D)
Fiica lui Petre Roman a mărturisit că are foarte multe emoţii pentru ziua cea mare şi că i-au plăcut atât de mult hăinuţele pentru copii, încât ar fi cumpărat tot magazinul.
"Am emoţii cu privire la ziua aceasta, dar voi trece peste ele. I-am luat tot ce va avea nevoie. Am ales două rochiţe pentru botez, ca să fie la înălţimea evenimentului. Pentru a doua zi am cumpărat încă o rochiţă, dar mai simplă şi o pereche de tenişi. Aş fi cumpărat tot magazinul. Le-am înnebunit pe vânzătoare. Pentru copii găseşti foarte multe lucruri, mai ales pentru fetiţe", a povestit aceasta.