Panică în capitala Chinei: Un vehicul a intrat în mulţime în Piaţa Tiananmen iar cei trei pasageri au murit

28 octombrie 2013 7:23   Actualitate
Ultima actualizare:

Un vehicul a intrat luni în mulţimea adunată în piaţa Tiananmen din Beijing, provocând moartea a trei persoane, a anunţat agenţia China Nouă, în timp ce imaginile publicate pe Internet arătau o maşină în flăcări, chiar înainte de intrarea în Oraşul Interzis, relatează AFP preluată de Mediafax

"Şoferul maşinii de teren şi cei doi pasageri ai săi au murit", a declarat într-un comunicat Biroul pentru siguranţă publică din capitala chineză. "Numeroşi turişti şi poliţişti în serviciu" au fost răniţi de maşină, care în cele din urmă s-a oprit într-o barieră, a precizat el. Potrivit poliţiei, faptele au avut loc în jurul orei 12.05 (06.05 ora Românie) în această piaţă din centrul Beijingului.

"Poliţiştii încercau să acorde asistenţă persoanelor la faţa locului, iar incendiul a fost stins. Răniţii au fost transferaţi la un spital din vecinătate", a adăugat poliţia.

Accesul în piaţă a fost blocat, iar în zonă avea loc o importantă operaţiune a forţelor de ordine, au constatat jurnaliştii AFP.

Fotografiile postate online - şi şterse imediat de serviciile de cenzură - au arătat un vehicul în flăcări, din care se ridica un fum gros, în faţa celebrului portret al lui Mao la intrarea în Oraşul Interzis, care dă spre partea de nord a Tiananmen.Doi reporteri ai AFP au afirmat că au fost reţinuţi şi că materialul lor a fost confiscat, în timp ce încercau să se apropie de Tiananmen, piaţă care simbolizează puterea politică în China.

Principala staţie de metrou care duce în piaţă a fost închisă, a anunţat compania care administrează metroul din Beijing.

Incidentul a fost comentat rapid pe reţelele de socializare chineze, din cauza rolului nevralgic şi istoric al pieţei Tiananmen.

"Ce se întâmplă în Tiananmen? Sunt maşini de poliţie şi ambulanţe peste tot!", a întrebat pe un microblog un internaut care se afla în apropierea zonei.

Alţi internauţi emiteau ipoteza unui gest intenţionat al ocupanţilor vehiculului, dată fiind slaba posibilitate a unui astfel de accident în acest loc.

Potrivit o jurnalistă a AFP aflată în apropierea pieţei, poliţiştii au început să ridice garduri înalte pentru a ascunde vederii zonele în care maşina a luat foc.Mii de persoane au murit în reprimarea mişcării prodemocratice din 1989 din piaţa Tiananmen, când

Partidul Comunist a trimis tunuri ale armatei care să pună capăt a şapte săptămâni de manifestaţii calificate de regim drept "revoltă contrarevoluţionară".

Importante forţe de securitate sunt staţionate în permanenţă de atunci pe această esplanadă imensă unde se află, de asemenea, intrarea în Oraşul Interzis, Mausoleul lui Mao şi Palatul Poporului.

Mai multe