ULUITOR! Un bărbat care a mâncat numai PIZZA, pe cale să îşi schimbe viaţa datorită unei diete sănătoase

18 decembrie 2012 1:32   Actualitate
Ultima actualizare:

Un bărbat care cântărea aproximativ 322 de kilograme şi care nu era capabil nici măcar să se deplaseze de la propria maşină până la intrarea într-un magazin fără să se odihnească cinsprezece minute, a slăbit 90 de kilograme, încercând să îşi recupereze viaţa, scrie Daily Mail.

Jason Stevens, în vârstă de 34 de ani, mânca acum doi ani, doar la cină, o pizza mare, baghete şi aripi picante.

Cu toate acestea, bărbatul s-a săturat să poarte cu sine aproape 300 de kilograme, aşa că a început un regim sănătos de viaţă combinat cu un program intensiv de exerciţii fizice.

Datorită faptului că şi-a schimbat obiceiurile alimentare şi a introdus sportul în rutina sa de zi cu zi, la început doar plimbări, Stevens se află pe calea către o viaţă mai sănătoasă.

"Acum consum hrană sănătoasă", a declarat el. "Cereale integrale, legume, fructe, suplimentez unele mese cu shake-uri".

"Sunt efectiv capabil de efort fizic, ceea ce nu puteam face înainte", a mărturisit bărbatul.

Stevens a declarat că speră să atingă o greutate de 136 de kilograme într-un an şi jumătate.

"La 136 de kilograme pot să merg la un chirurg plastician şi să mă operez, apoi depinde mult de masa musculară în raport cu tipul meu de corp şi înălţimea", a explicat acesta.

Mai multe