A câştigat în două meciuri cât în întreg anul trecut
Andrea Mitu reprezintă surpriza plăcută a tenisului feminin românesc în acest sezon. După debutul incredibil din Fed Cup, când a învins-o pe Bouchard, ea va juca azi în turul 3 la Roland Garros!
Povestea Andreei Mitu, cea care sâmbătă (30 mai) va juca împotriva italiencei Francesca Schiavone în turul 3 la Roland Garros – o premieră absolută pentru româncă în turneele de Grand Slam – pare una ruptă din filmele americane. Anul trecut pe vremea asta, în luna mai, se gândea la retragere!
„Decăzusem fizic, psihic, dar şi financiar. Intrasem într-un colaps. De aceea, în luna mai, înainte de turneul de Grand Slam de la Paris, am zis că termin anul şi gata cu tenisul. Chiar nu mergea nimic”, spunea Andreea Mitu la finele anului trecut.
Apoi, din fericire pentru ea, a venit invitaţia de a juca în calificări la Wimbledon, reuşind să ajungă pe tabloul principal. Iar de atunci a mers numai în sus, totul culiminând cu această calificare în turul al treilea la Roland Garros. Ceea ce i-a adus şi cel mai mare premiu din carieră, având asiguraţi, după două victorii, 94.000 de dolari. Adică aceeaşi sumă pe care a câştigat-o în întreg anul 2014! Şi lucrurile bune sunt abia la început pentru sportiva de 25 de ani care, indiferent de rezultatul meciului de azi, va intra în premieră în Top 90 mondial!
Tot sâmbătă, în 16-imile turneului de la Roland Garros va juca şi Irina Begu. Favorită 30, aceasta o va întâlni pe Petra Kvitova, cap de serie numărul 4.