Averea lui Mihai Constantinescu: un apartament şi o pisică

Ultima actualizare:
Casa naţionalizată în care a locuit cu fosta soţie
Casa naţionalizată în care a locuit cu fosta soţie

După circa 55 de ani de carieră artistică, sute de spectacole şi de emisiuni tv care au adus un zâmbet pe buzele a milioane de români, Mihai Constantinescu nu a adunat averi. A lăsat în urmă doar un apartament, o pisică şi drepturile de autor. Pe toate le va moşteni soţia lui, Simona.

Mihai Constantinescu, care s-a stins din viaţă marţi seară, 29 octombrie, la vârsta de 73 de ani, pe un pat de spital la Floreasca, a lăsat în urmă multă durere în rândul celor care l-au iubit. În ultimele cinci luni, cântăreţul s-a aflat în comă indusă. Nu adunase o mare avere, ci doar un apartament, care îi va rămâne soţiei lui, Simona. Pe lângă acesta, ea va mai moşteni şi drepturile de autor ale interpretului, care nici acestea nu se ridică la vreo sumă fabuloasă. Regretatul artist încasa, până să moară, doar câteva sute de lei.

Pisica Mity era tare iubită de artist
Pisica Mity era tare iubită de artist

”Mihai a lăsat în urmă zeci de melodii pe care le-a lansat începând cu anii `70, dintre care multe sunt compuse chiar de el. Drepturile de autor pe care le încasa nu erau mari, dar îi mai întregeau veniturile. În altă ţară ar fi trăit ca un rege la ce comoară a lăsat în muzica românească”, ne-a spus un prieten de-al lui Mihai.

În grija Simonei va rămâne şi o pisică roşcată pe care interpretul o iubea enorm. Era alintată de artist Mity, Îngeraşul sau Fetiţa. ”Pisicuţa mea se roagă să-mi meargă tot mai bine, ceea ce vă doresc şi vouă!”, scria artistul pe Facebook la 21 martie 2019. 

De-a lungul timpului, Mihai Constantinescu nu s-a confruntat doar cu problemele de sănătate. A trecut prin numeroase moment dificile, dar cel mai tare l-a durut atunci când a pierdut o casă naţionalizată, situată aproape de Mănăstirea Caşin, pe Str. Sandu Aldea. Locuise în ea mai bine de 20 de ani. În 2007, proprietarii imobilului au revenit în ţară, şi-au revendicat vila şi au câştigat procesele în instanţă. În aceste condiţii, cantautorul a fost nevoit să evacueze locuinţa. Experienţa aceasta a fost una traumatizantă pentru Mihai, care a plecat din casă cu lacrimi în ochi.

Simona, răpusă de durere la înmormântare
Simona, răpusă de durere la înmormântare

A căutat de fiecare dată să-şi ascundă suferinţa şi să braveze. Aici locuise cu fosta lui soţie, Mihaela Constantinescu. Mai mult, cei doi au avut de plătit o chirie exorbitantă stabilită prin ordin judecătoresc, în valoare de 18.000 de euro pentru cele zece luni în care au continuat să stea în casa pe care o credeau a lor.

”Suma s-a împărţit la doi. O parte o plăteşte fostă mea soţie, o parte eu. Şi cum eu nu am avut banii, mi-au pus poprire pe 33% pe veniturile lunare”, se plângea pe atunci artistul.


    Casa naţionalizată în care a locuit cu fosta soţie
Casa naţionalizată în care a locuit cu fosta soţie

Respectiva casă a fost vândută rapid de către noii proprietari, însă preţul solicitat de ei a fost unul mult prea mare pentru el, ca să o poată cumpăra. „A fost cumplit. Am stat pe la prieteni, apoi la soră mea, iar acum stau cu chirie. La vârstă mea să stai pe uşile altora, cine şi-ar fi imaginat. Simţ că înnebunesc când îmi amintesc”, spunea la un moment dat Mihai Constantinescu. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
banner cotabiță 1 2 png
marina voica jpg
cub gabriel cotabita png
Banner Andreea Marin
dan diaconescu jpg
barbara streisand copil jpg
alina puscas andreea balan jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net