INTERVIU Operat de cancer și cu 5 stenturi la inimă, Cătălin Botezatu a renăscut: "Am trecut pe lângă moarte, nu îmi mai este frică"

Ultima actualizare:
Bianca şi Cătălin Botezatu au fost iubiţi
Bianca şi Cătălin Botezatu au fost iubiţi

Ce a făcut Cătălin Botezatu în cele două luni și ceva de izolare, acasă? Deși pare neobișnuit pentru celebrul designer să își petreacă prea mult timpul acasă, iată că inevitabilul s-a produs! Bote face parte din rândul persoanelor cu risc, din cauza problemelor de sănătate pe care le-a avut. Cum s-a ferit de Coronavirus, cum și-a utilat bucătăria și a dat cu aspiratorul, ce spune despre dragoste și relații dar și despre revenirea la “starea de libertate”, Botezatu a povestit despre toate acestea exclusiv pentru Click!

  • Click!: Bote, cum au fost pentru tine cele 2 luni de izolare, tu fiind o persoană extrem de activă, care călătorește non stop? Te-ai simțit ca într-o “cușcă”? 

Dana Popa: Au fost foarte dificile cele două luni de izolare; nu doar pentru mine, dar cred că toată lumea a trecut cu greu această perioadă. Nu știai ce se va întâmpla, de aici și o stare de nesiguranță, de anxietate. Dar am găsit și părțile bune la această autoizolare, pentru că am învățat cum să mă comport într-o astfel de situație, am făcut lucruri pe care înainte nu aș fi avut, poate, timp să le duc la capăt. Nu am simțit deloc această senzație de “cușcă”, am avut timp pentru mine și pentru sufletul meu. În plus, am dat cu aspiratorul și am spălat vase mai mult decât mi-aș fi închipuit vreodată că aș fi putut face. Am făcut tot felul de treburi casnice.

  • Ce “restanțe” ai acum la capitolul vacanțe și care va fi următoarea destinație exotică în care vei pleca imediat ce se va da undă verde la călătorii?

Nu am restanțe la capitolul vacanțe. Cei care mă cunosc știu foarte bine că am încercat întotdeauna să îmbin utilul cu plăcutul, iar vacanțele mele însemnau prezentări de modă la care mai adăugăm câteva zile de relaxare, un timp în care mă bucuram de locația respectivă. Cunosc aproape fiecare loc al acestui glob. Acum sunt foarte responsabil și mă gândesc de două ori înainte de a pleca într-o vacanță. Chiar dacă suntem mai “liberi”, pericolul nu a trecut și trebuie să luăm în calcul să fim precauți chiar și când este vorba despre o vacanță.

Cătălin Botezatu a fost operat ca să scape de tumora la colon
Cătălin Botezatu a fost operat ca să scape de tumora la colon
  • Faci parte dintre persoanele cu risc maxim datorită stării de sănătate în care te afli! Ți-a fost teamă? Te-ai simțit expus! Ți-a mai fost rău sau ți-au luat cele mai mari măsuri de precauție pentru a nu fi vizat?

Categoric, făcând parte dintre persoane cu risc crescut, situația m-a făcut să fiu foarte atent. La început am avut acea stare de anxietate, în care dezinfectam totul de mai multe ori. Apoi, în timp, m-am mai potolit, starea de panică a mai trecut, am respectat chestiile stricte, nu am dus totul la extrem. Am fost și sunt foarte responsabil. Pe toată perioada stării de urgență am respectat indicațiile autorităților, am stat în casă. Te simți vizat și cred că orice om se poate simți astfel pentru că, indiferent cât de sănătos ai fi, poți contacta virusul și îl poți da mai departe. Sper ca lupta cu acest virus să se termine cât mai curând.

  • Ai în continuare restricții din partea medicilor, urmezi cu strictețe un tratament? Mai urmează o nouă investigație importantă sau vreo operație? Cum ești acum cu sănătatea, mai precaut? (n.r.)

Nu, nu am restricții, nici măcar din punct de vedere alimentar. Mănânc fără să fac excese, dar nu am restricții. Trăiesc o viață normală, mai puțin cea legată de sport; nu pot depune efort fizic, prin urmare nu pot face sport.

  • Ce părere ai de vremurile în care trăim acum? Ți-ai fi imaginat vreodată că o să trecem prin această situație fără precedent?

Sunt vremuri grele pentru că lumea a pierdut foarte mult, cei care o iau de la capăt trebuie să își dea un restart. Este un refresh destul de greu, la capătul căruia nu știi ce se va întâmpla. Priveam de curând, din mașină, mergând pe stradă, câte magazine sunt închise, câte și-au pus lacătul pe ușă. Oamenii pierd și au pierdut multe. Nu mi-am închipuit că vom trăi o astfel de perioadă. Dar asta este și a fost o lecție pentru noi toți, de pe urma căreia ar trebui să învățăm foarte multe. Să nu credeți că pentru cei care au bani va fi mai ușor să treacă peste această perioadă. Dimpotrivă, aceștia având angajați trebuie să gândească fiecare situație de două ori, să se gândească și la familiile acestora. Cum este și cazul meu, îmi doresc foarte tare să îmi păstrez oamenii și, indiferent de situațiile și de problemele cu care ne confruntăm, să mergem înainte.


    Cătălin Botezatu a vizitat aproape tot globulfoto: arhivă personală
Cătălin Botezatu a vizitat aproape tot globulfoto: arhivă personală
  • Ce ți-a lipsit cel mai mult în această perioadă? De ce ți-a fost dor cel mai tare?

Mi-a lipsit programul meu, mi-a fost dor de prezentările mele, de „Bravo, ai stil! Celebrities”, de colegii și prietenii mei. Mi-a lipsit foarte mult activitatea mea profesională, acea “nebunie” frumoasă

  • De la Bianca Drăgușanu încoace nu te-ai mai afișat cu nicio domnișoară așa dornică de afirmare! Pe cine iubește acum Cătălin Botezatu? Ce fel de femeie îți dorești de-acum încolo alături?

Mă regăsesc bine în singurătatea mea și efectiv nu am timp să mă gândesc la o relație. Știu că întotdeauna o relație înseamnă timp acordat persoanei iubite, să îi faci toate poftele. Ori, eu traversez altă perioadă, trebuie să am, în primul rând, grijă de mine și, nu în ultimul rând, chiar dacă am o maturitate profesională, să cultiv ceea ce am făcut până acum din punct de vedere profesional.

  • Ești setat pe vreun prototip anume? Ai trecut prin multe și ești un bărbat hotărât! De-acum încolo pe cine îți dorești lângă tine?

Nu sunt setat pe un anumit profil, ci pe un om care să fie alături de mine și la bine, și la greu. De obicei, femeile se plictisesc repede, mai ales când bărbatul lor  trece prin tot felul de momente. În ultima vreme nu a fost deloc ușor pentru mine, am fost foarte bolnav. Ar trebui să găsesc o femeie care să mă înțeleagă, să aibă și acest simț al aventurii, ca și mine, să îmi înțeleagă muncă...

  • Ai regrete în ceea ce privește relațiile tale amoroase?

Cine spune că nu are regrete, minte. Da, trebuie să recunosc că regretele cele mai mari sunt acelea că am acordat foarte mult credit persoanei iubite, dar mi-am dat seama că nu a meritat. Dar, până la urmă, consider că din fiecare relație am avut ceva de învățat și, cel mai important, acea persoană m-a făcut să mă simt fericit, special și împlinit în acea relație. Și atunci, dacă s-a întâmplat asta, rămân doar cu lucrurile frumoase.

  • Te-ai reîntoarce vreodată la vreo fostă iubire pe care nu ai putut până acum să ți-o scoți din minte?

Este posibil orice, dacă viață ar face în așa fel încât să se aprindă din nou acele sentimente puternice...

  • Pe când un nou volum scris despre viața ta?

Acest volum există, are și un nume, “Iubirile”,  dar încă nu m-am hotărât dacă să îl lansez sau nu. Probabil, la anul va fi lansată această carte.

  • Câte prezentări de modă ai fost nevoit să anulezi sau să reprogramezi din cauza pandemiei?

Am reprogramat foarte multe în această perioadă. Dacă stau să mă gândesc, în aceste 2-3 luni erau foarte multe prezentări de modă. Dar asta este, le reprogramăm. Să îi mulțumim lui Dumnezeu că suntem sănătoși.

  • Ce mai urmează pentru tine, profesional vorbind? Ce noutăți pregătești?

Urmează o perioadă grea, ca pentru toată lumea, dar cu foarte multe proiecte. M-am apucat deja să lucrez pentru noua colecție de la Paris, din toamnă. Scot o nouă linie vestimentară, peste două săptămâni, care se va intitula La Donna by Cătălin Botezatu. Veți regăsi peste 40 de modele în culori diversificate. Pe lângă produsele cu care deja i-am obișnuit pe domni, le-am pregătit o surpriză și am scos și o linie sport pentru aceștia.

Cătălin Botezatu a vizitat aproape tot globul
Cătălin Botezatu a vizitat aproape tot globul
  • Ai închis magazine în această perioadă, ți-au scăzut drastic vânzările? Cum ai fost direct afectat? Ți-ai făcut vreun calcul îndeaproape să vezi ce pierderi ai avut exact și la ce sumă se ridică ele? Poți să ne spui, te rog, estimativ, câți bani ai pierdut în aceste 2 luni și ceva de izolare?

Da, absolut toate magazinele, fabrica, atelierul au fost închise în această perioadă. Nu pot să vă spun o sumă, însă pierderile au fost mari. Important este că eu și oamenii dragi mie sunt sănătoși și, până la urmă, pierderile le vom recupera. Dacă Dumnezeu a vrut asta, să ne dea o lecție, trebuie să învățăm ceva de pe urma acesteia.

  • Cum ai stat cu shoppingul în izolare? Știu că stai bine la capitolul dressing și nu cred că îți lipsește nimic, dar în același timp întotdeauna există oricând ceva de cumparat? Sau ce anume nu ți-ai mai cumpăra niciodată (pentru că nu mai ai nevoie)?

Nu am făcut niciun fel de shopping în această perioada, nici nu îmi doream. Pentru că uneori mă întreb ce fac cu atâtea haine. Dacă stau să mă gândesc, nu mai am nevoie de nimic. Am de toate, este doar acea tentație, când apare ceva nou, pentru că trebuie să fiu tot timpul în pas cu modă, să fiu puterea exemplului.

  • Te-ai atins și de bucătărie în aceste 2 luni de stat acasă? Spuneai într-un interviu că este ultra utilată dar nu ai petrecut prea mult timp prin ea!

Mi-am petrecut destul de mult timp în bucătărie în ultima perioadă. Am cumpărat tot felul de aparatură. Asta m-a ținut ocupat în prima parte a perioadei de autoizolare. Mi-am dat seama ce mult înseamnă și cât de mult trebuie să apreciem femeile care știu să gătească.

  • Ai trecut pe lângă moarte anul trecut! Ai fost atunci cel mai greu moment din viața ta? Ți-e frică de asta?

Chiar dacă la acel moment mi-a fost teamă, acum, uitându-mă în urmă și știind că am trecut pe lângă moarte, nu îmi mai este frică. Până la urmă, te lași în mâna lui Dumnezeu, faci exact ce îți dictează subconștientul. Dacă El hotărăște că a sosit timpul, nu ai ce să faci. Mi-a fost frică, dar m-am rugat și m-au susținut foarte mult prietenii mei. Susținerea lor a contat foarte mult și cred că m-a motivat să merg mai departe.

  • Când începi filmările pentru “Bravo, ai stil!” de la Kanal D și cum crezi că va fi revederea cu colegii? Le faci câteva măști de protecție cadou?

Îmi doresc să începem filmările pentru show-ul “Bravo, ai stil! Celebrities”, pentru că mi-e dor de acea atmosfera incredibilă de la filmări. Televiziunea este una din iubirile mele. Îmi este dor de echipă, de colegii mei, de tot ceea ce se întâmplă acolo, de marea familie Kanal D.

Anul trecut a fost operat la colon, în Turcia

În septembrie 2019, Cătălin Botezatu a fost operat de urgență în Turcia, după ce în urma unui set de analize, medicii au descoperit că acesta suferă de o tumoră la colon. Celebrul designer a stat în jur de 6 ore pe masa de operație. Se pare că după ce i-a fost depistată tumora, doctorii au decis să-i taie acestuia jumătate de colon. Pe lângă procedura de extirpare a tumorii, Cătălin Botezatu a fost supus și unei proceduri de chimioterapie hipertermică. Cătălin Botezatu are și mari probleme cardiace, având montate 5 stenturi la inimă.

Citește și:

Primele imagini cu Cătălin Botezatu pe patul de spital, după ce a fost operat de cancer la colon

Cătălin Botezatu, operat de urgență la colon. Intervenția a durat 6 ore

Cătălin Botezatu: «Nu sunt fericit, e imposibil să mă iubească cineva, sunt doar un trofeu»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton și Prințul William la țară GettyImages 1210393477 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner morți 23 noiembrie png
gabriel cotabita mihai traistariu jpg
banner dani de la insula iubirii png
Banner Marina Voica
banner cotabiță 1 2 2 2 png
image png
banner cotabiță 1 2 png
marina voica jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net