O recunoașteți? Ea este Peggy Bundy. Katey Sagal își revine după accidentul de mașină de acum o lună

Ultima actualizare:

    Peg Bundy, nelipsită din serialul care a fost filmat între 1987 și 1997Foto: Click!
Peg Bundy, nelipsită din serialul care a fost filmat între 1987 și 1997Foto: Click!

Katey Sagal, 67 de ani, a postat prima fotografie după accidentul de mașină pe care l-a suferit în urmă cu o lună. Deși miercuri a fost surprinsă de paparazzi de plasându-se cu dificultate, în cârje, Katey Sagal susține că se simte bine și este gata să se întoarcă pe platourile de filmare. Ea nu a declarat dacă va depune plângere împotriva șoferului care a băgat-o în spital și speră că i se va face dreptate.

Actrița Katey Sagal, în vârstă de 67 de ani, a ajuns la Urgențe după ce a suferit multiple leziuni la șold, coaste, picioare și cap în urma unui accident de mașină. Coliziunea a avut loc în cotombrie, ziua în amiaza mare, în Los Angeles, chiar pe trecerea de pietoni. Și asta pentru că un șofer care conducea o mașină electrică Tesla nu i-a acordat prioritate și ulterior a declarat că ”nu a văzut când actrița a pus piciorul jos de pe trotuar”. Actrița care a interpretat-o pe Peggy Bundy în serialul ”Familia Bundy” (1987-1997) a încercat să traverseze, dar nu a apucat să facă decât doi pași și a fost lovită în plin. Ea a fost proiectată în aer la aproape doi metri distanță și a suferit răni la ambele picoiare, coaste, șold și la cap. Șoferul a oprit, a sunat la salvare și la poliție și a i-a acordat primul ajutor lui Katey până la sosirea ambulanței. Șocat de cele întâmplate, omul a însoțit-o inclusiv la spital. Soțul actriței Kurt Sutter, cu care e măritată din 2004, a venit de urgență să se asigure că aceasta e în afara oricărui pericol.


    Așa arată Katey Sagal, la vârsta 67 de ani, după 24 de ani de la turnarea ultimului episod din serialul-fenomenfoto: Instagram
Așa arată Katey Sagal, la vârsta 67 de ani, după 24 de ani de la turnarea ultimului episod din serialul-fenomenfoto: Instagram

Citește și:

Actriţa Christina Applegate, Kelly din "Familia Bundy", a fost diagnosticată cu scleroză multiplă. În urmă cu un deceniu, a învins cancerul

Cum arată cele două fiice ale lui Al Bundy din serialul Familia Bundy

Katey Sagal, a fost măritată de patru ori

Actrița americană Katey Sagal a interpretat-o pe Peggy Bundy din serialul ”Familia Bundy”. ea a fost o prezență constantă în serial apărând în absolut toate episoadele. Actrița s-a născut în Los Angeles în 19 ianuarie 1954. Ea a mai jucat în serialele ”8 Simple Rules” (2002-2005) și ”Sons of Anarchy” (2008-2014). Nu a avut parte de o viață de familistă liniștită. Ea a fost măritată cu Freddie Beckmeier (1977-1981), Fred Lombardo (1986-1989), Jack White (1993-2000) și din 2004 e măritată cu Sutter. Actrița are trei copii Esme, Jackson și Sarah și are o avere de 30 de milioane $. Ea a strâns acești bani de-a lungul carierei de peste 40 de ani din cinematografie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image png
film jpg
iulia vantur si salman khan 8 webp
banner madalina manole png
banner adela popescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net