Bianca Brad: "Era un secret apăsător!". Mărturisiri impresionante despre lupta ei cu cea mai cruntă boală

Ultima actualizare:

    Bianca Brad
Bianca Brad

Şase ani a ascuns lumii, dar şi propriei familii, spaima şi calvarul prin care trecea. Din fericire, acum, la finalul luptei din care a ieşit învingătoare, poate vorbi deschis despre întreaga experienţă. Dintotdeauna a fost un om solar, vesel şi cu o energie pozitivă contagioasă. Şi nimic n-a trădat, în aceşti ani în care s-a ascuns de toţi, că suferea cumplit, temându-se, în primul rând, că nu-şi va vedea fiul crescând. Curios este şi că nu a îmbrăţişat tratamentul clasic, optând pentru terapiile alternative şi evadarea în rugăciune.

Cum ai aflat că ai cancer?

În primul rând, a fost greşeala mea că nu m-am dus la niciun control, şi nici nu mă palpam cu atenţie. Şi, brusc, într-o noapte din mai 2015, m-am trezit din somn cu dureri infernale la sânul drept. Aveam senzaţia că, din interior spre exterior, mă străpungeau cuţite, săgeţi, ace, aveam nişte dureri crunte. Nemaiputând să dorm, am început să caut pe internet de la ce ar putea fi şi ce aş putea să fac. Şi am descoperit că acest tip de cancer nu dă dureri, decât dacă ajunge în fază terminală. Dar nu înţelegeam cum e posibil, pentru că nu se vedea nimic, nu am avut simptome...

Citeşte mai multe aici!

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net