Cum arată Angela Similea și Florin Piersic, la 40 de ani de la iubirea lor interzisă: „Am fost într-un amor nebun, o lipitură în toată regula!” Secretele longevității

#Exclusiv Click!

Recentele apariții publice, la evenimente, ale artiștilor Angela Similea și Florin Piersic, cândva, foști iubiți, au fost apreciate chiar și de cei mai critici stiliști. Să nu uităm însă, că, în anii comunismului, solista dădea tonul în modă, atrăgându-și invidia colegelor de scenă cu rochiile ei superbe. Și acum, ambii sunt un exemplu de cochetărie. Prin intermediul Click!, designerul Florin Burescu le-a admirat ținutele elegante.

Designerul Florin Burescu le laudă ținutele: „Etalon al eleganței”

Angela Similea continuă să fie, și acum, la vârsta de 78 de ani, un exemplu de eleganță și de rafinament. Dar și Florin Piersic ține le etichetă, la 89 de ani, asortând la costumele de calitate vestitele lui eșarfe, care îi conferă un plus de cochetărie. Maestrul scenei românești Florin Piersic a fost în centrul atenției, atât la un eveniment desfășurat la Putna, cât și la Gala TIFF, de la Cluj, iar Angela a strălucit la spectacolul „Oameni”, de la Sala Palatului, dar și la concertul bunului său prieten Ovidiu Komornyik. Designerul Florin Burescu le-a apreciat aparițiile de senzație:

„Sunt extrem de fericit și de bucuros să văd un etalon al eleganței, al frumuseții, apariții impecabile, ca la Hollywood. Ce îmi place cel mai mult este simplul fapt că Florin Piersic și Angela Similea știu să își respecte vârsta, nu poartă hainele de acum 30 de ani.

Angela Similea știe să-și mascheze micile imperfecțiuni, se îmbracă adecvat, dă dovadă că eleganța nu are vârsta. Am văzut persoane publice care se îmbracă, la 50 de ani, ca la 20. Atenție! Nu încerca, prin vestimentație, să-ți scazi din ani, e o mare greșeală!”.

Florin Piersic și-a revenit spectaculos, după operație

Îmbrăcat la patru ace, ca întotdeauna, de altfel, actorul a fost în vervă, ca-n vremurile bune. Starea sa de sănătate este vizibil îmbunătățită, în urma operației la genunchi și a tratamentelor. Totuși, încă se deplasează cu ajutorul unei cârje:

„Florin arată foarte bine, ne-am întâlnit la Putna. Mi-a spus că mănâncă sănătos, că este foarte atent la alimentație, la programul de odihnă”, ne-a dezvăluit buna lui prietenă Sofia Vicoveanca.

Angela Similea: „Nu țin diete stricte, dar nu am avut vicii niciodată”

Dar și Angela Similea duce un stil de viață sănătos, păstrându-și silueta de invidiat. În trecut, vedeta a precizat că frumusețea vine din interior și că are grijă întotdeauna și de tenul și de pielea ei:

„Chiar dacă frumusețea vine din interior, dragi femei, trebuie să avem grijă de tenul nostru și de pielea noastră, încă de tinerețe. Nu țin diete stricte, dar nu am avut vicii niciodată în viața mea”, a mărturisit Angela Similea, într-un interviu.

Florin Piersic a adorat-o pe Angela Similea: „Era cel mai mare trofeu, ca Angelina Jolie”

Nu mai este un secret că Florin Piersic și Angela Similea au format un cuplu, în comunism. Actorul a dezvăluit câteva picanterii despre solista cu voce de aur, pe care a adorat-o:

„Cu Angela am fost într-un amor nebun. Luni întregi am plecat cu ea în deplasări și era imposibil să nu avem ceva, mai ales că Similea era foarte frumoasă și dorită de toți. Era cel mai mare trofeu, cum ar fi Angelina Jolie acum.

La început, ne șicanam, apoi am început să ne apropiem, din ce în ce mai mult, ne mai și pipăiam, până ne-am cuplat de tot. A fost o «lipitură» în toată regula, o poveste de dragoste frumoasă, de care, acum, îmi aduc aminte cu plăcere“, dezvăluia Florin Piersic, la Kanal D. 

Angela Similea, despre Florin Piersic: „Dacă eşti fluture te-ai ars!”

Și Angela recunoaște că l-a admirat pe Florin Piersic

„Florin era cu adevărat superb. Avea o frumuseţe de Făt-Frumos, departe de a fi efeminat. Ceea ce am înţeles eu repede lângă el este că dacă eşti fluture te-ai ars. Nu voiam să mă ard… M-am străduit să rămân şi eu o lampă. Dar am creat un cuplu”. (fragment din biografia Smarandei Jelescu, Angela Similea, „Cântec şi rugă”)

Tatiana Iekel, prima soție a lui Florin Piersic: „El ar fi trebuit să fie liber toată viaţa. Era un crai veşnic curtat”

În anii 60, Florin Piersic s-a căsătorit cu actrița Tatiana Iekel, care i-a dăruit un fiu, pe Florin Piersic Jr. Înainte de a înceta din viață, femeia a făcut confesiuni despre relația lor:

„Nu a fost iubirea vieții mele. N-aș putea să spun asta. Iubirea vieții mele a început când aveam 13 ani și eram elevă la Iași. El a fost cea mai mare iubire a vieții mele și ne-am despărțit din cauza lui Florin. Este un om care ar fi trebuit să fie liber toată viaţa…

Era un crai veşnic curtat… Se îndrăgostea de toate partenerele cu care juca, iar la un moment dat s-a îndrăgostit atât de tare de una dintre partenerele lui şi i-am spus că e mai bine să ne despărţim...”.

Anna Szeles, despre căsnicia cu Florin Piersic: „Noi n-am locuit împreună ca soți, ci ca amanți”

Apoi, a urmat nunta cu actrița Anna Szeles, care i-a dăruit un fiu, pe Daniel. Iată ce dezvăluiri făcea frumoasa cinematografiei românești, despre Florin Piersic, în cadrul unui interviu acordat pentru TIFF Lounge:

„La filmul Vârsta Dragostei l-am cunoscut pe Florin Piersic. La probele pentru filmări, de fapt. El n-a jucat, până la urmă. Nu a luat rolul, ci un alt actor. Dar atunci nu ne-am băgat în seamă. Au trecut câțiva ani până ce am filmat împreună de-adevăratelea.

Apoi, după ce ne-am căsătorit, căsnicia noastră a fost foarte ciudată: eu, aici, fiind la Teatrul Maghiar din Cluj, iar el la București. Noi n-am locuit împreună ca soți, ci ca amanți. Venea, din când în când. De altfel, nici nu m-a chemat la București. Glumesc! M-au chemat și el și părinții lui.

Dar eu n-am vrut să las teatrul de aici. Și nu uit niciodată că Radu Beligan mi-a spus: „Ești o fată deșteaptă”. Pentru că aici jucam roluri principale. Iar în București, trebuie să fiu sinceră, n-aș fi avut aceleași roluri, ca aici, fiindcă se simțea accentul meu maghiar…”.

În prezent, Florin Piersic este căsătorit cu Anna Torok, fostă economistă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
Banner Oana Sirbu
image png
Eugen Cristea i-a făcut pomenirea de 40 de zile soției sale, regretata actriță Cristina Deleanu    Ce mesaj i-a transmis aceasta când i-a apărut în vis
banner Julia Jianu png
Banner Nicoleta Luciu
Nicusor Dan la finalul reuniunii Consiliului European foto captura vid fb  png
image
actualitate.net
image
actualitate.net