Dani Oţil: «În relaţia cu fiul meu sunt ca un proaspăt angajat»

Ultima actualizare:

Dani Oţil (41 de ani) a vorbit despre o lecţie pe care a învăţat-o de la un bun amic, deja tată de adolescent.

„El mi-a zis că în relaţia cu fiul meu sunt ca un proaspăt angajat. Adică în primele luni eşti un simplu manipulant: îl iei, îl pui şi cam atât. Nu simţi că eşti de neînlocuit, nu simţi că ai vreun beneficiu, după, încet, încet o să prinzi aripi şi eşti şef de echipă”, a povestit Dani la matinalul de la Antena 1. Luca Tiago, băieţelul lui şi al Gabrielei, ţine ca toată lumea să ştie că el este şeful casei, încât până şi vecinii au început să îl audă, fiind o ”teroare” în cartierul din Corbeanca. 

Dani Oțil, tătic cu simțul umorului

”Îmi cer scuze vecinilor mei care, dacă sunt un cuplu de ceva vreme şi îşi doreau copii, acum nu-şi mai doresc. La noi se aud lucruri, nu noaptea, dar se aud lucruri ciudate. Vreau să le spun vecinilor că nu am tăiat copilul ieri, dar s-ar putea să-l tai astăzi, dacă nu-l tai nici astăzi, Ignatul nu-l prinde”, a mai spus Dani. 

Citește și:

Dani și Gabriela Oțil și-au botezat fiul în ultima zi înainte de restricții. Cum s-a îmbrăcat mămica

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net