Detalii inedite din căsnicia lui Petrică Mîtu Stoian și prima poză cu fosta soție. „Carmen Mihaela nu s-a dezlipit de coșciug”

Ultima actualizare:

    Detalii neștiute din căsnicia lui Petrică Mîțu StoianFoto: Arhivă personală
Detalii neștiute din căsnicia lui Petrică Mîțu StoianFoto: Arhivă personală

Regretatul artist de muzică folclorică Petrică Mîțu Stoian a fost miercuri, 10 noiembrie, condus pe ultimul drum de mii de oameni îndurerați, care nu erau pregătiți încă să-și ia „adio” de la îndrăgitul solist.

Printre mulțimea de fețe împietrite de durere de la înmormântarea de azi s-au numărat fani, apropiați, prietenii și familia cântărețului, dar și cea căreia Mîțu Stoian îi jurase iubire în fața altarului.

De la căpătâiul artistului a fost nedezlipită cea mai discretă femeie din viața acestuia. fosta soție Carmen Mihaela, cu care a fost căsătorit vreme de 16 ani, până în 2012. Apropiații celor doi au povestit detalii neștiute și emoționante din căsnicia soților Mîțu. 

O relație fericită, doi oameni care s-au iubit și respectat. Așa a fost relația dintre Petrică Mîțu Stoian și fosta lui soție, Carmen. Veronica Măgureanu, prietenă foarte apropiată a familiei, a povestit la Exclusiv VIP, la Prima TV, detalii neștiute din căsnicia acestora. 


    Fosta soție a lui Petrică Mîțu Stoian a fost nedezlipită de la căpătâiul artistuluiFoto: Arhivă personală
Fosta soție a lui Petrică Mîțu Stoian a fost nedezlipită de la căpătâiul artistuluiFoto: Arhivă personală

„De 3 zile suntem în stare de șoc, toți cei care l-am cunoscut pe acest minunat om și artist. Carmen este o femeie minunată, am fost împreună la multe petreceri. 

Toată noaptea a stat la căpătâiul lui Petrică Mîțu Stoian. Carmen este o ființă minunată. Am cunoscut-o în 2003, în același timp cu domnul Petrică. Este un om minunat. Din păcate, eu i-am dat nefericita veste lui Carmen, iar ea era la volan. A început să țipe și să urle: ‘Nu este adevărat! Pătru nu a murit, nu este adevărat ce-mi spui, nu se poate așa ceva, nu cred, Vera’. Mă rugam de ea să oprească mașina, să tragă pe dreaptă. A fost un șoc pentru ea.

Carmen este un om minunat, un om cu un suflet extraordinar. Acești doi oameni nu s-au certat niciodată, au avut o căsnicie frumoasă și fericită. Nu știu de ce au hotărât să se despartă, însă Carmen a rămas neschimbată. I-a oferit ajutorul la spectacolul din august, s-au întâlnit, au vorbit, s-au pupat. Se purtau foarte frumos unul cu celălalt. Carmen este omul care l-a iubit și îl iubește pe Petrică Mîțu Stoian.

Nu vrea să apară în lumina reflectoarelor: „Atât timp cât Petru nu mai este și nu mai poate să vorbească, eu nu am de ce să ies pe post și să vorbesc de omul pe care l-am iubit și divinizat și care mi-a fost soț” Carmen a fost nedezlipită de coșciug, numai când a venit presa, s-a retras. Nu vrea să apară și nu vrea să vorbească. Este o femeie foarte deșteaptă, inteligentă, care vrea să trăiască în mare discreție”, a declarat Veronica Măgureanu, prietena lui Petrică Mîțu Stoian și a soției acestuia, Carmen.

„Eu i-am văzut fericiți. Petrică nu dădea niciun semn că ar fi bolnav, era tot timpul glumeț, râdea, radia. Toată lumea din jur se simțea bine, avea o energie pozitivă, era o Fecioara veselă”, a mai spus Veronica Măgureanu, la Prima TV.

image
image
image
image
image
image
Marina Voica  la Te ascult realizată de Ilinca Vandici Foto captură video YouTube jpg
betty stoian jpeg
Iulian postelnicu bun (1)b jpg
Pe Minodora (45 de ani) o așteaptă o perioadă aglomerată din toate punctele de vedere
telefon toaleta   shutterstock 377885068 jpg
marcela fota instagram jpg