Ioana Ginghină, răsfăț în Dubai, fără iubit și fiică: "Parcă eram undeva pe altă planetă"

Ultima actualizare:

    Ioana Ginghină, în roata de la Ain Dubaifoto: Instagram
Ioana Ginghină, în roata de la Ain Dubaifoto: Instagram

Actrița serialului "Adela", de la Antena 1, a avut parte de o săptămână mai ceva ca în serialele în care joacă. Ioana Ginghină a plecat în vacanță doar cu prietenele, îndeplinindu-și visul de a vizita mirificul Dubai.

Pentru câteva zile, frumoasa actriță a vizitat Expo 2020 Dubai, deșertul unde a avut parte de multă adrenalină, nou inaugurata Ain Dubai, celebra Dubai Frame, Old Dubai cu ale sale bazaruri și multe alte locuri din fascinantul Emirat. Am aflat că Ioana Ginghină (44 de ani) avea pe lista de dorințe să viziteze Dubaiul, dar a fost foarte prinsă cu filmările serialului "Adela”, dar și cu numeroase proiecte. Astfel că ea nu a putut călători exact pe 21 septembrie, de ziua sa, ci la o lună distanță.


    Ioana Ginghină, în deșert
Ioana Ginghină, în deșert

Dar așteptarea a meritat. Actrița nu se putea caza în altă parte decât la Paramount Hotels Dubai, acolo unde lumea filmului e adusă la viață încă de la prima pavelă din fața hotelului. Ioana s-a distrat și a făcut o sumedenie de poze în cornerele de Hollywood pe care le-a găsit la tot pasul, în hotel. De altfel, deși obosită, în seara cazării, nu a rezistat tentației de a face o serie de story-uri pe Instagram, pentru a împărtăși fanilor fabuloasa VIP Room în care s-a cazat și priveliștea spectaculoasă asupra Dubai-ului văzut de la etajul 61.

Călătorie în jurul lumii într-o zi, la Expo 2020 Dubai

Ioana nu putea să rateze o vizită la celebrul Expo 2020 Dubai, mai ales că e atracția momentului în Emirat. Astfel, pregătită cu cele mai comode încălțări, actrița s-a plimbat prin Expo, vizitând diverse pavilioane ale mai multor țări. “Nu am reușit să văd foarte multe. E o zona imensă. Însă am fost fascinată de cum au organizat totul”, a spus Ioana. Deși are o condiție fizică de invidiat, țînând cont că a făcut sport încă de mic copil, practicându-l cu regularitate și în prezent, timpul nu i-a permis să acopere în doar o zi suprafața echivalentă cu dimensiunea a 600 de stadioane de fotbal. Astfel că a preferat să petreacă timp în incinta anumitor pavilioane precum România, Serbia, Emiratele Arabe Unite, Rusia, Woman’s Pavilion.

Nu a vrut să piardă timpul și s-a schimbat în mașină

Ioana a aflat multe despre deșertul din Dubai atât de la prieteni, cât și din documentarea făcută. Însă nicio secundă nu s-a așteptat ca experiența oferită trăită să îmbine adrenalina cu lacrimile. Totul a început cu "dune bashing". Nu se poate descrie în cuvinte adrenalina pe care i-a oferit-o călătoria printre dunele de nisip, în viteză, înclinarea mașinii la unghi de 45 de grade, mașina fiind acoperită de nisip. Apoi, surpriză: a ajuns la o tabără de cămile, unde a văzut puii, unul dintre ei nou-născut. Și când credea că nimic nu poate depăși acesate senzații, a ajuns în tabără. Acolo, într-o atmosferă de ospitalitate tradițională, pe perne ca în taberele beduinilor, cu mâncare tradițională și dansuri specifice, Ioana a văzut cel mai frumos apus din viață.


    Ioana Ginghină și spectacolul fântânilor din Dubaifoto: Instagram
Ioana Ginghină și spectacolul fântânilor din Dubaifoto: Instagram

La un moment dat, a plâns ca un copil văzând cămilele pe care le filmase, fotografiase și alintase plecând la culcare, alături de beduinul lor. Am aflat în exclusivitate că Ioana a vrut să nu piardă nimic din ce avea de vizitat, așa că și-a luat haine și s-a schimbat în mașină, între destinații. Iar emoțiile oferite de partea tradiționala a Dubaiului nu s-au oprit aici. Ioana a optat pentru o experiență unică și, printr-un tur Frying Pan Adventures (tur culinar, cu mâncare tradițională), a bătut la pas bazarurile din Old Dubai (cunscocute că Souk-uri), aflând despre mirodenii, țesături și aur. A mâncat cele mai tradiționale preparate, a gustat o înghețată făcută după prima rețetă de înghețată din zonă și a luat cina într-un restaurant tradițional emiratez, unde a cinat în stilul local - mâncare gătită și servită de localnici. I s-a gătit și un desert local și a aflat povești uimitoare despre tradițiile și istoria Dubaiului.


    Ioana Ginghină, splendidă, pe plaja din Dubaifoto: Instagram
Ioana Ginghină, splendidă, pe plaja din Dubaifoto: Instagram

Dubai de la înălțime: vedere panoramică de 360 de grade de la 250 de metri

Unul dintre simbolurile din Emirat, Dubai Frame, i-a oferit Ioanei ocazia să vădă de la 150 de metri partea de noul Dubai și partea de Old Dubai. O punte simbolică între trecut și prezent. Și pentru că înălțimea și recordurile sunt asociate cu Dubai, actrița a mers până pe Bluewaters Island și a urcat în Ain Dubai. O vedere panoramică de 360 de grade de la 250 de metri. Ioana a fost prima persoană publică din România care a urcat în Ain Dubai (cea mai înaltă roată din lume), întrucât vizita sa a avut loc la doar 2 zile de la inaugurare. "Orașul acesta nou pe care l-am văzut din roată era de parcă mă uităm la un serial SF. Parcă eram undeva în altă lume, nu în altă țară, ci pe altă planetă. Peisajul era foarte frumos, am văzut și un avion care decola și era superb peste apă”, ne-a spus Ioana. Cum nu putea să rateze, vedetă a vizitat Burj Khalifa, beneficiind de o senzațională experiență At The Top. Glumind, ea chiar spunea că în orașul recordurilor a urcat pe cea mai înaltă clădire din lume al cărei acces se face din cel mai mare mall din lume – Dubai Mall.

Parteneri

image
image
image
image
image
image
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
image
actualitate.net
image
actualitate.net