Mama Deliei, infectată cu Covid: “Am crezut că e o simplă răceală”

Ultima actualizare:

    Gina Matache a avut Covid
Gina Matache a avut Covid

Gina Matache, mama Deliei Matache, a fost infectată cu Covid. Din fericire, artista nu a avut simptome foarte severe, însă i-a scăzut saturația, așa încât s-a văzut nevoită să se interneze câteva zile în spital.

“Am avut ghinionul să mă infectez cu COVID-19. Acum sunt pe drumuri pentru analize și aștept să treacă câteva luni ca să mă pot vaccina. Nu am avut simptome severe, m-am internat câteva zile pentru că îmi era frică. Îmi scăzuse saturația puțin, dar nu alarmant. Nu pot să spun că am fost foarte rău, nu am stat la pat. Pentru mine, primele simptome au fost ușoare, nu le-am luat în seamă, am crezut că este o simplă răceală. Am făcut un test rapid înainte și a ieșit negativ. Când am văzut că simptomele sunt mai severe, am făcut un PCR și a doua zi a ieșit pozitiv. Am luat pastilele necesare și cam asta a fost”, a declarat Gina Matache, pentru Antena Stars.

Gina Matache se confruntă acum cu simptome post-Covid destul de supărătoare. “Nu pot să spun că sunt refăcută sută la sută. Am simptome de oboseală și durere în spate. Aștept să treacă două luni și să fac o nouă evaluare. Nu pot să spun că a fost foarte grav, dacă nu știam de virus aș fi spus că este o simpla răceală. Nu am fost doborâtă psihic, știam ca există tratament. Îmi era frică doar să nu ajung la ATI. Fetele au fost lângă mine, mi-au cumpărat un concentrator. Tot ce aveam nevoie le scriam și îmi trimiteau. Sunt mai fricoasă acum, sunt mult mai precaută”, a mai spus cântăreața.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net