Octavian Ursulescu are pensie pe măsura celebrității? „Ar fi deplasat să mă plâng”. Câți bani câștiga, în comunism: „Munceam ca un nebun. Acum toți au vile!”
Octavian Ursulescu (77 de ani), moderator de televiziune, cronicar muzical, critic muzical, membru al Uniunii compozitorilor și muzicologilor din România, dar și cel mai bun prezentator de evenimente din România, a făcut o paralelă între câștigurile înregistrate de artiștii din comunism și cei de azi. În interviul exclusiv pentru Click!, Octavian Ursulescu ne-a dezvăluit și de ce, adesea, prefera să muncească, în loc să se relaxeze în concedii, precum ceilalți colegi de scenă.
„Pe vremuri, toți artiștii stăteau, cu puține excepții, „la bloc”
Amfitrionul de evenimente Octavian Ursulescu ne-a vorbit despre câștigurile înregistrate de artiști, în comunism. Deloc mari, ca în prezent, când soliștii se pozează în vilele lor de lux sau în mașinile decapotabile:
„Situația era cu totul alta, atunci, față de zilele noastre, când artiștii câștigă foarte bine și mă bucură mult acest lucru, au vile, mașini scumpe, își permit călătorii exorbitante, totul prin munca lor.
Pe vremuri, toți artiștii stăteau, cu puține excepții, „la bloc”, iar noi toți cei care aveam „Atestat de artist liber-profesionist - categoria I” primeam 200 de lei de spectacol. Nu era foarte mult, dar, după un turneu lung, cu minimum 2 concerte pe zi, se aduna o sumă frumușică. La festivaluri (Mamaia, „Melodii” sau la cele din țară, foarte multe pe atunci, cel mai cunoscut fiind cel de la Amara) se înțelege că nu mai funcționa strict acest aspect.
„La nunți erau chemați soliștii de muzică populară”
Alte evenimente nu existau, nu se făceau „Zilele orașului” sau „comunei”, vedetele de muzică ușoară nu cântau la nunți și la botezuri, unde erau chemați soliștii de muzică populară, fiecare remunerat conform înțelegerii directe cu organizatorii, de aceea aceștia încă de atunci aveau un statut privilegiat”.
„Am fost un „workoholic””
Dar, Octavian Ursulescu nu câștiga bani numai din prezentările celor mai importante evenimente muzicale:
„Câștigam, mai bine, indiscutabil, decât un salariat obișnuit, dar asta datorită și altor factori, în afară de turnee și de festivaluri. Absolut toate aparițiile pe micul ecran se plăteau (nu ca astăzi), realizam numeroase emisiuni la Radio (textele de prezentare se depuneau la Fondul literar și se achitau ca atare, casieria era la doi pași de Radio, la editura „Cartea Românească”, pe str. Nuferilor) și mai ales publicam foarte mult în toate revistele, ziarele și almanahurile vremii, adesea alături de regretatul meu frate Florin-Silviu.
Am fost un „workoholic”, scriam enorm la mașina mea portabilă Consul (prima mi-a fost furată la Măcin, mi-au spart mașina, am dat declarații la Miliție, pe atunci caracterele mașinilor de scris erau înregistrate, nu cumva să scrii manifeste!)”.
„Practic n-am avut vacanțe”
A fost atât de implicat în activitatea artistică, încât, chiar și vara, când colegii săi erau în concediu, el continua să muncească. Dar, nu regretă:
„Plecam dimineața la redacții, la televiziune, la radio (unde uneori copiam discurile străine, până noaptea târziu, într-o cabină specială). Practic n-am avut vacanțe, nu stăteam o clipă, nici vara, când toți plecau în concedii.
Mai făceam emisiuni, pentru Radio Vacanța, Radio Iași, Radio Timișoara...Sigur că toate acestea, adunate, dădeau un total frumos, am putut să-mi ajut mama și fratele, dar nu o dată mă gândesc că toți prietenii mei mergeau la mare, la munte, iar eu munceam ca un nebun. Dar aș fi ipocrit să spun că regret, am avut din acest motiv un statut aparte și mi-a plăcut ce am făcut, ceea ce puțină lume poate spune, asta e cel mai important”, a mai menționat el, exclusiv pentru Click!
Ce spune despre pensie: „Ar fi cu totul deplasat să mă plâng”
Întrebat de reporterii Click! dacă este mulțumit de pensia primită, după o viață dedicată scenei, în lumina reflectoarelor, Octavian Ursulescu a dorit să precizeze:
„Nici vorbă, dar ar fi cu totul deplasat să mă plâng, cum văd că fac unii din branșă. Sunt activ, muncesc (redactor la revista „Actualitatea Muzicală” a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România), scriu prezentări pentru CD-uri (îndeosebi la casa de discuri Eurostar), prezint evenimente și mai ales câteva din cele mai mari festivaluri din țară.
Este vorba de festivalul național al romanței „Crizantema de aur” de la Târgoviște (ediția a 58-a în acest an!), un alt festival național de romanțe la Zlatna, Te-aștept pe-același drum” (ediția a 20-a anul trecut), precum și singurul festival internațional de muzică ușoară din țară, „George Grigoriu” de la Brăila (am prezentat toate cele 19 de ediții de până acum, la a 20-a voi fi pe scenă între 9 și 11 mai).
Printre picături, cum se spune, călătoresc mult și mai ajung și la pescuit, așa încât ce-mi mai pot dori? „Banii n-aduc fericirea”, cânta Corina Chiriac...”.
„În anii 60 – 70 vedete incontestabile erau Margareta Pâslaru, Marina Voica...”
Inegalabilul amfitrion de evenimente laudă Generația de Aur, nume iubite de o țară întreagă. Care au fost cei mai îndrăgiți și mai aplaudați artiști, în perioada comunistă?
„Este foarte greu de făcut asemenea aprecieri, mai ales după atâta timp...Cel mult pot să mă refer la experiența personală. În prima parte a activității mele, când eram cronicar muzical la „Contemporanul” și la „Scânteia tineretului” și realizam emisiuni la Radio, eram la curent cu box office-ul soliștilor din această postură.
Astfel, în anii 60 – 70 vedete incontestabile erau Margareta Pâslaru, Marina Voica, Dan Spătaru, Mihaela Mihai, Doina Badea. Festivalul de la Mamaia se lansase în 1963 și palmaresul până în 1976, când festivalul a fost întrerupt (a fost reluat abia în 1983, când am debutat și eu acolo ca prezentator), ne poate da de asemenea o idee, chiar dacă una este popularitatea și alta aprecierea juriilor și a criticilor muzicali, marele public are criteriile lui, scara lui de valori”.
„Către sfârșitul anilor 70 se impuneau tot mai tare Corina Chiriac, Cornel Constantiniu”
Lista artiștilor valoroși este însă cu mult mai lungă. Din păcate, unii dintre ei, cu premii muzicale valoroase, au plecat din România comunistă, alegând o viață mai bună peste graniță:
„Către sfârșitul anilor 70 se impuneau tot mai tare Corina Chiriac, Cornel Constantiniu (ambii câștigători ai Trofeului „Steaua fără nume” al Televiziunii), Angela Similea (laureată, ca și Corina, la festivalul internațional „Cerbul de aur” de la Brașov), Mirabela Dauer, Mihai Constantinescu, Aurelian Andreescu, Horia Moculescu cu orchestra sa.
Două cazuri speciale au fost cele ale tinerelor soliste cu start fulminant – Luminița Dobrescu (Trofeul „Cerbul de aur” în 1969) și Pompilia Stoian (cu marele șlagăr „Prieten drag” de Radu Șerban), care după premii la Mamaia și alte confirmări au plecat din țară, unde și-ar fi continuat cu siguranță cariera la un înalt nivel, în aceeași situație fiind Olimpia Panciu și frații Adrian și Mircea Romcescu.
Definitorii pentru popularitate, cu săli arhipline, chiar cu câte 3 spectacole într-o zi (!), erau turneele organizate sub egida Ansamblului artistic al UTC, unde aproape toți cei de mai sus străbăteau țara câte 2-3 săptămâni la rând, în acompaniamentul formației Savoy, conduse de Marian Nistor, la rându-i și compozitor.
„În anii 80 își fac apariția Marina Florea, Gabriel Cotabiță, Adrian Daminescu...”
Anii 80 au dat alte nume importante de soliști, mulți dintre ei figurând și azi pe afișele spectacolelor:
„În anii 80 își fac apariția Marina Florea, Gabriel Cotabiță, Adrian Daminescu, Gabriel Dorobanțu, Silvia Dumitrescu, Loredana Groza, Mihaela Runceanu, Cătălin Crișan, Daniel Iordăchioae, Ileana Șipoteanu, Oana Sîrbu...
Cu calități incontestabile, probate de distincțiile obținute în țară, între două turnee, se înscriau (și o fac și acum, record de longevitate) cei care au pus accentul pe turnee peste hotare, cu un renume solid în multe țări ale lumii: Doina Spătaru (Trofeul „Steaua fără nume” și laureată la „Cerbul de aur”), Stela Enache (cu minunatele creații semnate Florin Bogardo) și Petre Geambașu (poreclit după un festival ”Caruso din Balcani”).
