Momentul intim se transformă din plăcere în chin? Cauzele durerii în timpul actului sexual
Atunci când sexul se transformă din plăcere în chin, nu trata lucrurile cu indiferenţă. Durerile din timpul actului sexual pot fi un semn de alarmă şi primul semn că organismul tău nu mai funcţionează la parametri normali.
Există câteva situaţii ale apariţiei durerii pe care ar trebui să le ei în calcul, dacă te confrunţi cu această problemă. Iată trei dintre cele mai întâlnite cauze ale durerilor în timpul sexului.
Infecţiile vaginale îşi pun amprenta
Reprezentantele sexului frumos care suferă de diverse infecţii vaginale, precum herpes sau tricomonas, de obicei se confruntă şi cu dureri în timpul sexului. De asemenea şi infecţiile urinare pot cauza dureri.
Posibil să suferi de vaginită
Anumite femei suferă de vaginism, afecţiune în care muşchii din jurul intrării în vagin au spasme involuntare, împiedicând astfel actul sexual. Subliniez cuvântul „involuntare”, deoarece multe dintre aceste femei se bucură de orice altceva legat de sex şi doresc penetrarea. Astfel spus, actul sexual este posibil, dar dureros. Mai există şi alte cauze variate ale durerii (dispareunie) care pot apărea în orice stadiu al actului sexual şi pot fi simţite ca arsuri, înţepături sau crampe.Toate aceste afecţiuni necesită ajutor specializat.
Nu te lubrifiezi cum trebuie
Din fericire, uscarea vaginului se poate rezolva imediat. Pur şi simplu cumperi un lubrifiant de calitate de la farmacie sau dintr-un sex-shop. Însă, trebuie să ţineţi cont de faptul că numai lubrifiantele pe bază de apă sau silicon pot fi folosite cu prezervativele din latex, niciodată cele pe bază de ulei.