Cele trei mari condiţii ca să scapi de burtică
Burtica, bat-o vina! Este marea problemă a femeilor, indiferent de vârstă, de greutate sau de conformaţie. Aici se depune prima dată stratul de grăsime şi tot de aici se dă jos cel mai greu. Ce trebuie făcut pentru a avea un abdomen plat şi o talie de viespe? Ţine cont de trei aspecte importante: alimentaţia, sportul şi odihna.
Imediat vine vara şi, odată cu ea, vacanţa la malul mării şi ieşirile la piscină, unde te vei afişa în toată splendoarea costumului de baie. Dacă te simţi stânjenită din cauza „colăceilor” din talie, trebuie să iei măsuri din timp. Revizuieşte-ţi alimentaţia, apucă-te de sport şi dormi 8 ore pe noapte. Trebuie să ai ambiţie şi răbdare, pentru că rezultatele nu se văd chiar de azi pe mâine.
Alimentaţia
Este cea mai importantă, ne spune Iulian Dinu, antrenor personal de fitness şi tehnician nutriţionist. „Contează în proporţie de 70% din tot acest demers. Poţi să faci câte abdomene vrei, pentru că dacă nu ai un stil alimentar corect, nu vei da burta jos”, avertizează specialistul.
Concret, trebuie să renunţi la zahăr, la produse de panificaţie şi la alimente procesate, pentru că se depun rapid în zona taliei. Evită şi sucurile acidulate care conţin zahăr şi balonează. Trebuie să ai 3 mese principale şi două gustări pe zi, luate la o distanţă de 3 ore. Nu mânca nimic cu 3-4 ore înainte de culcare. Bea 2-3 litri de apă pe zi şi axează-te pe fructe şi legume proaspete, care au un uşor efect laxativ.
„Totuşi, fructele trebuie mâncate doar în prima parte a zilei, pentru a-i da organismului timp să metabolizeze fructoza până la sfârşitul zilei. Evident, este exclus orice dulce după ora 12.00. Dacă te răzbeşte pofta, potoleşte-o cu o pastiluţă de crom şi/sau de magneziu. Mare atenţie şi la combinarea alimentelor la aceeaşi masă. Asocierile nepotrivite balonează”, spune Iulian.
Odihna
E recomandat să dormi cel puţin 8 ore pe noapte. Dacă nu eşti odihnită, devii irascibilă, nu mai ai energie pentru sport şi vei mânca haotic. În plus, somnul chiar te ajută să-ţi păstrezi silueta. În timpul nopţii se secretă leptina, hormonul care îţi ţine în frâu pofta de mâncare.
Sportul
Ajută la arderea caloriilor şi la topirea stratului adipos, la tonifierea musculaturii, la prevenirea celulitei şi accelerarea metabolismului. Zilnic trebuie să faci puţină mişcare. Urcatul scărilor în detrimentul liftlui, mersul pe jos mai alert, 15 minute de alergat în parc, chiar şi o sesiune de curăţenie în casă sunt suficiente. De 2-3 ori pe săptămână, mergi la sală, la înot, fă nişte exerciţii cardio. „Nu am timp” sau „nu am bani de sală” nu sunt scuze, pentru că unele exerciţii foarte eficiente se pot face fără probleme şi acasă, pe salteluţă. Iulian Dinu ne dă câteva sugestii şi ne sfătuieşte să nu uităm să facem înainte o uşoară încălzire, pentru a preveni accidentele şi întinderile musculare.
Exerciţiul 1
Din poziţia „stând pe palme”, duci alternativ un genunchi la piept. Spatele trebuie să rămână drept. Exerciţiul îţi pune în funcţiune muşchii abdominali. Fă trei serii a câte 20 de repetări.
Exerciţiul 2
Culcată pe spate, cu braţele la ceafă, ridică alternativ un genunchi la braţul opus, cotul să atingă genunchiul. Nu trage de ceafă, roteşte trunchiul şi expiră pe mişcare. Exerciţiul lucrează muşchiul abdominal. Fă trei serii a câte 30 de repetări alternative.
Exerciţiul 3
Ţine mâinile sub fund, ambele picioare se ridică deasupra solului. Fă trei serii a câte 15 repetări. În felul acesta lucrezi abdomenul inferior. Dacă ai dureri de spate, coboară până la 45 grade.