Viralul zilei: Klaus din Sibiu îi ia locul lui Cristi din Banat
După ce a declarat că a mai trăit o „viață anterioară” cu soția sa, președintele Klaus Iohannis a devenit subiect de amuzament pe rețelele sociale. Nici jurnaliștii nu s-au putut abține să facă glume pe seama lui. În emisiunea „Starea Nației” difuzată luni seară (14 martie), jurnalistul Dragoș Pătraru a arătat spectatorilor un videoclip parodie cu șeful statului.
Filmulețul îl prezintă pe Kalus Iohannis într-o ipostază complet inedită: portretul său este lipit peste corpul cântărețului Cristi din Banat, iar pe fundal se aud versuri inspirate din declarațiile lui privind „viața anterioară”, pe fundalul melodiei „Ca o apă cristalină”.
Videoclipul a devenit viral pe Internet, fiind publicat pe pagina de Facebook a emisiunii. În numai 12 ore, imaginile au strâns peste 3.000 de distribuiri și peste 100.000 de vizualizări.