Femeile au prins curaj! Merg la psiholog că nu au orgasm. Vezi ce sfaturi le dă specialistul

Ultima actualizare:

    Este foarte important să-i spui partenerului ce vrei
Este foarte important să-i spui partenerului ce vrei

Nu toate femeile au de fiecare dată orgasm, altele nu pot avea aproape niciodată. Iar asta să nu vă imaginaţi că se întâmplă de ieri, de azi. Numai că în ultimul timp ele au prins curaj şi merg la psiholog să-şi expună problema şi să caute rezolvare.

Anorgasmia este un subiect care pana nu demult era tabu şi asupra căruia au început să se aplece din ce în ce mai des specialiştii. Lipsa orgasmului are două cauze: una organică, fiziologică, şi una psihologică. Psihologul Constantin Cornea din cadrul clinicii Psievolution ne spune care e cauza problemei şi cum se poate rezolva.

simeon stalpnicul png

Cauza fiziologică:

- Distanţa dintre clitoris şi vagin. Se pare că această distanţă este hotărâtoare în privinţa obţinerii orgasmului. Cu cât această distanţă este mai mică, cu atât e mai probabil să obţii orgasm tocmai datorită stimulării clitorisului atât extern, cât şi intern.

- Dezvoltarea muşchilor vaginali. Conform studiilor făcute de americani, s-a observat că femeile care au făcut sport încă din tinereţe au această musculatură mai bine dezvoltată şi pot astfel atinge mai uşor orgasmul.

Cauza psihologică:

- Stimă scăzută de sine. Femeia nu se poate bucura de actul sexual din cauza complexelor.

- Nu ştiu cum să-i spună partenerului ce vor. Merg pe principiul că, dacă cer prea mult, pot fi privită ca o persoană depravată, dacă nu cer nimic, cu riscul de a nu mă simţi bine, măcar las partenerul impresia că sunt «cuminte». "Comunicare pe această temă este extrem de importantă. Partenerii de cuplu au nevoie de o perioadă de cunoaştere reciprocă, de o perioadă în care să poată pune întrebări şi să afle răspunsuri Am întâlnit la cabinet femei care îmi spuneau că nu au avut orgasm vaginal niciodată sau că din experienţa lor pot obţine orgasmul doar în una sau două poziţii, dar că deocamdată nu pot spune partenerului acest lucru ca să nu îl rănească sau jignească. Şi uite aşa ajungem la o altă mare întrebare: ce şi cum pot spune partenerului fără să îl fac pe acesta să se simtă jignit? ", spune psihologul Constantin Cornea.

- Graba de a arde etape. În adolescenţă, datorită energiei şi furtunii hormonale, tendinţa este de a se trece repede la fapte, pentru a se bucura de partener, pentru a experimenta cât mai multe etc. Aici pot apărea primele probleme - facem sex pentru că putem, pentru că ne dorim, dar nu neapărat pentru că ştim şi cum să ne facem partenera fericită.

SOLUŢIA: este bine să savurezi pe îndelete relaţiile sexuale, să vorbeşti despre cât şi cum îţi place. Să experimentezi noi poziţii, să poţi trece de la un act sexual cu tentă romantică la unul mai "sălbatic". În cuplu este permis orice, atâta timp cât este liber consimţit de ambii parteneri. Fantasmele sunt un ingredient foarte important în obţinerea orgasmului. Ele pot condimenta viaţa de cuplu atunci când, după mulţi ani de relaţie, sexualitatea se poate prăfui. Sau pot da vigoare unui cuplu abia constituit.

Sfaturi pentru el: Preludiul poate începe încă de dimineaţă, cu un sărut şi câteva cuvinte şoptite la urechea pe jumătate trează a partenerei. Cu un sms de dragoste în timpul programului, cu o floare oferită fără vreun motiv anume. Preludiul poate începe cu 3 zile înainte de actul sexual şi se poate relua la 5 minute după. Preludiul pentru bărbat este curtoazie, este respect, dragoste şi consideraţie pentru parteneră. Bărbaţii uită cât de important este să îşi facă partenerele să se simtă iubite, adorate, dorite. Curtoazia este cheia bărbatului spre o relaţie fericită, împlinită.

Sfaturi pentru ea: Femeia este bine să înveţe să fie seducătoare. Pentru propria stimă de sine sau pentru imaginea ce o poate lăsa partenerului. Chiar dacă pentru fiecare femeie în parte a fi seducătoare poate însemna altceva, totuşi seducţia are câteva ingredient de bază. Seducţia înseamnă un parfum sublim, un mod de a-şi aranja părul, o atitudine corporală sau vestimentară care să îi scoată în evidenţă toate calităţile. O propunere indecentă pe care o lasă să se înţeleagă dintr-o privire sau atingere a partenerului în timp ce iese pe uşă.

"Pentru ca orgasmul să nu mai fie un vis, femeia are nevoie să se cunoască, să înveţe să ceară de la partener ceea ce îi produce plăcere. De asemenea, trebuie să ştie să îşi provoace partenerul pentru a scoate la iveală cavalerul din el. Şi totul se poate obţine dacă învăţăm să comunicăm corect, folosind cuvinte şi atitudini potrivite", mai spune psihologul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Planete, Pixabay (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
coafura tunsoare femeie istock jpg
Luna Castorului pe 15 noiembrie 2024  Ce presupune faimosul eveniment astronomic 1024x683 webp
1 orez cu lapte jpg jpeg
sdasda jpg
fericire fara facebook jpeg
inchirieri auto jpg
horoscop 3 august webp
cel mai bun bulion jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net