O carieră de succes îţi scurtează viaţa cu 15 ani

Ultima actualizare:

    Oamenii par să îşi fi dedicat mult timp din viaţă afacerilor şi nu au avut timp pentru familie sau prieteni
Oamenii par să îşi fi dedicat mult timp din viaţă afacerilor şi nu au avut timp pentru familie sau prieteni

Oamenii care “calcă pe cadavre” ca să facă o carieră trăiesc mai puţin cu 15 ani decât ceilalţi şi au o viaţă nefericită, arată un studiu recent realizat de un grup de cercetători din SUA.

Studiul a fost realizat pe 717 oameni de afaceri, consideraţi ambiţioşi, care au studiat la unele din cele mai pretigioase universităţi din lume, precum Oxford, Yale şi Harvard. Oamenii par să îşi fi dedicat mult timp din viaţă afacerilor şi nu au avut timp pentru familie sau prieteni.

„La prima vedere s-ar părea că aceşti oameni au totul. Însă am observat că ei au un nivel mai scăzut de satisfacţie a vieţii şi chiar ajung să trăiască mai puţin decât ceilalţi ambiţioşi, dar care pun însă preţ pe prietenie, familie şi timp liber", a spus Timothy Judge, profesor la University of Notre Dame's Mendoza College of Business.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Garner Affleck jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
restaurant jpg
painter 3554227 1280 jpg
batalia de la vaslui jpg
ilina parvu facebook jpg
cover Soluția naturală pentru întărirea imunității contra HMPV și protecția împotriva virusurilor   Adevarul ro jpeg
Taxe si impozite Foto Primăria Pitești Facebook jpg
drapel steag nato sua america foto shutterstock
facebook delete jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net