FOTO Reporterii Click! au mers cu metroul de şase milioane de euro
„Uau, ce trenuri!”. Aşa au exclamat bucureştenii care au călătorit ieri cu noile garnituri de metrou, puse în circulaţie pe magistrala 2, Pipera-Berceni. Fiecare dintre „minunile albastre”, cum le numesc deja mecanicii, costă peste şase milioane de euro.
Deocamdată au fost puse în circulaţie doar două dintre cele 16 garnituri care vor intra în dotarea Metrorex în baza unui contract de 97 milioane €.
„Diferenţa faţă de trenurile franceze pe care mergeam până acum e ca şi cum ai trece de la Dacia veche la Logan”, ne declară mândru mecanicul Mihai Cârţibel, de la pupitrul de comandă al lui „Mureş”, unul dintre cele două trenuri. Celelalte garnituri vor „intra în pâine” pe aceeaşi magistrală, până la sfârşitul anului.
„Sunt frumoase dar să vedem cât o să reziste!”, ne-a declarat Alexandru, în timp ce se urca în noul tren. Mulţumită de noile trenuri se declară şi Daria Mihaela.
„Îmi place că am o senzaţie mai mare de comfort şi asta contează. Plus că par mai spaţioase!”, îşi dă cu părerea aceasta în timp ce priveşte curioasă prin vagon. Fiecare tren are şase vagoane, o lungime totală de 113, 6 m, lăţimea de 3, 2 m, poate transporta 1.200 de călători, viteza maximă este de 80 km/h dar va circula cu 40 de km/h.
Printre noutăţi se numără culoarea, numărul mai mare de bare de susţinere şi scaune pentru călători, inscripţionarea unui text pentru orbi pe butoanele de deschidere a uşilor. De asemenea în fiecare vagon, există o manetă specială pentru deschiderea manuală a uşilor în caz de eveniment neprevăzut.
Click! Spune
- fiecare tren are şase vagoane- o lungime de 113, 6 metri- o lăţime de 3, 2 metri- transportă 1.200 de persoane- viteza maximă de 80 de km/h- viteza comercială 40 de km/h