Andrei Tinu s-a căsătorit discret şi aşteaptă un copil de la soţia lui
Andrei Tinu, fiul fostului ziarist Dumitru Tinu, a oficializat relaţia cu iubita lui, Alberta.
Cei doi îndrăgostiţi au organizat duminică o petrecere de nuntă după ce s-au cununat civil. La eveniment au venit circa o sută de oameni.
"Sunt colegi de facultate, prieteni, colegi de partid. Am vrut să facem ceva mai restrâns, dar iată că s-au strâns o sută de oameni", a spus Andrei Tinu la România TV.
El şi Alberta vor deveni în curând părinţi. "Am fost la ecografie şi am aflat că va fi fetiţă. Urmează să se nască în ianuarie", a declarat tânărul.
Cununia religioasă este programată pentru anul viitor. "Cred că atunci vor veni 500 de invitaţi", a precizat el.
Andrei Tinu (29 de ani) face parte din organizaţia TSD şi are o relaţie cu Alberta de circa doi ani.