Cine sunt primii suspecți în atentatele teroriste de la Bruxelles
Trei bombe au cutremurat, astăzi, capitala Belgiei. Două au explodat la Aeroportul Internațional Zaventem și una la metroul din Bruxelles. Atentatele teroriste comise în inima Europei au șocat întreaga lume iar autoritățile belgiene caută vinovații. O televiziune belgiană a publicat o imagine care îi înfățișează pe trei bărbați, suspecți la ora aceasta pentru comiterea atentatelor. Autoritățile belgiene i-ar avea în vizor și pe alți doi bărbați care ar fi orchestrat atacurile teroriste din noiembrie, anul trecut, din Paris. Presa britanică vorbește despre Najim Laachraoui și Mohamed Abrini.
Ce se știe până acum
La ora locală 11:00, doi bărbați au fost arestați la 1,500 de metri distanță de stația de metrou Malbeek. Bărbații au fost puși cu fața la pământ, imobilizați și încătușați sub amenințarea armelor.
Atacurile teroriste de marți, din Bruxelles, alimentează teama că teroriștii fugari ar fi fost acoperiți de o bandă criminală care ține poliția departe de cartierul imigranților, Molenbeek, din Bruxelles. Suburbia deja și-a câștigat notorietatea din momentul în care s-a aflat că, aici, au crescut trei dintre atacatorii din Paris.
Atacurile teroriste din Bruxelles au fost, deja, revendicate de ISIS.
Ce spune presa din Marea Britanie
Najim Laachraoui și Mohamed Abrini se ascund de raidurile poliției din Bruxelles organizate după atacurile teroriste de la Paris și care au culminat, vineri, cu capturarea lui Salah Abdeslam, creierul atentatelor din noiembrie 2015.Laachraoui, 24 de ani, ar fi fost unul dintre experții în materie de explozibil implicați în atentatele teroriste din Paris. Autoritățile au demonstrat amestecul lui Laachraoui după recoltarea probelor ADN de pe mai multe veste cu explozibil găsite în preajma porților de acces ale stadionului Stade de France și ale Teatrului Bataclan.
Laachraoui ar fi plecat în Siria, în februarie 2013 și s-ar fi întors în Europa sub numele fals de Soutane Kayal. Acesta ar fi călătorit anul trecut în Ungaria, acolo unde s-a întâlnit cu Salah Abdeslam și, apoi, cei doi au plecat în Franța. Se presupune că Laachraoui ar fi pretins că este un biet refugiat care vrea să scape de conflictul sirian. Urme ale ADN-ului său au fost găsite de investigatorii belgieni atât în orașul Auvelais cât și în districtul Schaerbeek, din Bruxelles.
Mohamed Abrini, 30 de ani, este un cetățean belgian cu origini marocane și care este prietenul din copilărie al lui Abdeslam. Cei doi au fost văzuți împreună cu puțin timp înainte de atacurile teroriste de la Paris servind suc la o benzinărie din nordul Franței. Abrini a fost filmat din nou, ulterior, la o altă stație de benzinărie în timp ce alimenta un Renault Clio, aceeași mașină folosită de atacatori la masacrul care a ucis 130 de oameni pe 13 noiembrie 2015.
Abrini nu a mai fost văzut nicăieri după atentatele din Paris iar amestecul său rămâne, încă, neclar pentru autorități. Rudele sale au mărturisit anchetatorilor că, în noaptea atentatelor teroriste din Paris, acesta s-ar fi aflat acasă, în Bruxelles.
Abrini s-ar fi radicalizat în adolescență, pe când avea vârsta de 18 ani. Apare în evidențele poliției belgiene cu o serie de infracțiuni minore și pentru trafic de droguri.
În 2014, Souleymane (20 de ani), fratele său mai mic, a murit în Siria luptând pentru milițiile islamiste conduse de Abdelhamid
Abaaoud, coordonatorul atacurilor teroriste din paris. Acesta din urma a fost ucis în timpul unui raid al politiei pariziene efectuat pe 18 noiembrie.
Ce spune presa din Belgia
Mass-media din Belgia a publicat o fotografie făcută cu ajutorul camerelor de securitate ale aeroportului și în care apar trei persoane. Primii doi bărbați sunt principalii suspecți. Aceștia ar fi și cei care s-au aruncat în aer în aeroport. Identitatea lor nu este, încă, cunoscută. Sursele judiciare au confirmat pentru publicația „Le Soir” că persoanele din această imagine sunt relevante pentru această anchetă. Investigatorii au mai confirmat faptul că autoritățile belgiene ar fi distrus un pachet suspect găsit în aeroport și care ar fi conținut explozibil.