Un bărbat, obligat de instanţă să-i ceară iertare fostei soţii pe Facebook

Ultima actualizare:

"Dacă eşti o femeie rea şi răzbunătoare, care vrea să-i distrugă viaţa soţului şi să despartă complet un tată de fiul său, tot ce trebuie să faci este să spui că îţi este frică de partener şi el va fi ţinut la distanţă!", scrisese Mark Byron, furios că fosta soţie, Elizabeth, a obţinut o sentinţă care îl împiedică să se mai apropie de ea sau de copilul pe care îl au împreună.

De asemenea, femeia a fost deranjată şi de faptul că Mark a postat o fotografie a lui Jonathon, fiul celor doi, şi de comentariile care o însoţeau. Bărbatul recunoaşte că a greşit descărcându-se în felul acesta: "Ar fi fost mai bine să ies cu un amic într-un bar şi să mă confesez lui, cu un pahar în faţă", a declarat el, citat de WLWT.com.

Conform sentinţei tribunalului din Cincinnati, Mark trebuie să ţină, timp de 30 de zile, un mesaj pe pagina sa, în care îşi roagă fosta soţie să-l ierte pentru postarea cu pricina. "Îmi cer scuze de la Elizabeth pentru că am pus-o într-o lumină nefavorabilă sugerând că m-a împiedicat să-mi văd copilul, dar şi de la prietenii de pe Facebook, pentru că i-am indus astfel în eroare", a fost el nevoit să scrie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Fiicele Regelui Mihai, Margareta, Maria Sofia și Principele Radu (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
pusculita  jpg
avion prabusit kazahstan captura video jpg
salvamont suceava jpg
reteta piftie jpg
pensie jpg
romanca casa decorata craciun jpg
zodii care vor avea o iarna fericita jpg
salata de boeuf jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net