S-au mutat în cimitir pentru că se cred vampiri
Vanian (53 de ani) şi soţia lui, Ethereal (27 de ani), bântuie cimitirele din Manchester, Marea Britanie. Ies din casă doar noaptea. Nu intră în biserici. Fug de usturoi. Spun că au puteri supranaturale şi că nu au reflexie în oglindă.
De aproape opt ani, Vanian şi Ethereal duc o viaţă de vampiri. Deşi nu au colţi ca în filme, şi atunci când beau prea mult sânge vomită, cei doi se luptă pentru a le fi recunoscut drepturile constituţionale de „morţi vii”. Nu atacă oameni, chiar dacă le plouă în gură atunci când se gândesc la gustul sângelui uman şi se hrănesc bând sângele unul celuilalt. Ethereal a fost făcută vampir chiar de soţul ei în cadrul unei procesiuni inspirate din romanul lui Bram Stoker, „Dracula”.
„Singura carne pe care o consumăm este carnea roşie şi o mâncăm cât mai crudă. Nu dormim în coşciug, dar ne petrecem viaţa în cimitire şi fugim ca dracul de tămâie de lumina soarelui”, a povestit, pentru HBO, Vanian, care crede că este urmaşul lui Vlad Dracul. Atunci când au ocazia, cei doi vampiri, care trăiesc din ajutoare sociale pentru că „au certificat medical că lumina soarelui îi poate ucide”, îşi cumpără pe sub mână sânge uman. „În ciuda puterilor supranaturale, până şi noi, eternii suntem expuşi la boli de sânge. Bem sânge de la necunoscuţi, dar cu moderaţie pentru că ne-am putea îmbolnăvi”, a explicat Ethereal, care a ţinut să precizeze că ei doi sunt nişte „vampiri moderni”.