William Shatner, din «Star Trek», în cosmos la 90 de ani. A fost antrenat chiar de Jeff Bezos
Moment istoric! William Shatner, din serialul de succes ”Star Trek”, a anunţat că zboară în cosmos la incredibila vârstă de 90 de ani. Legendarul actor a negociat cu Jeff Bezos şi urmează să fie lansat pe orbita Terrei la bordul unei capsule Blue Origin, săptămâna viitoare.
William Shatner, căpitanul James T. Kirk din serialul SF, ajuns în sfârşit în Cosmos. Actorul care la începutul fiecărui episod spunea că misiunea navei sale este ”să ajungă cu îndrăzneală acolo unde nimeni nu a mai ajuns vreodată” îşi vede visul cu ochii la 12 octombrie, când se va îmbarca la bordul unei rachete New Shepard, construită de compania Blue Origin a miliardarului Amazon, Jeff Bezos, 57 de ani. Conform negocierilor de anul trecut, Tom Cruise trebuia să fie primul actor care iese în spaţiu, însă întârzierile de la filmările pentru ”Misiune Imposibilă 7” l-au obligat pe Cruise să îşi amâne călătoria spaţială. Cruise negociase cu Elon Musk, patronul Space X.
”Am fost pasionat de călătoriile spaţiale încă din tinereţe. Profit de această oportunitate care mi s-a ivit la maximum. Este un miracol pentru mine. Voi fi omul rachetă”, a declarat William Shatner, care are origini canadiene.Actorul de 90 de ani va călători alături de alţi trei astronauţi şi va decola din vestul Texasului, la 12 octombrie. Shatner va petrece pe orbita terestră aproximativ 10-20 secunde, la capătul unui zbor care va dura 10 minute. Cu acest prilej, cel care l-a interpretat pe căpitanul legendar din ”Star Trek” va filma pentru un documentar de televiziune. Shatner a povestit că a fost ”antrenat pentru ceea ce va urma chiar de Jeff Bezos” care a zburat el însuşi la bordul rachetei sale în luna iulie, alături de alţi patru astronauţi.
William Shatner a câştigat de-a lungul carierei sale de 60 de ani de la Hollywood premiul Emmy şi un Glob de Aur. El a dat lovitura în carieră în 1966, când l-a interpretat pe comandantul navei Enterprise, Căpitanul Kirk, care l-a avut ca secund pe Spock, interpretat de Leonard Nimoy. Filmările au fost întrerupte în 1969, dar Shatner a revenit în 1979 în seria de filme ”Star Trek”.
Miliardarul Amazon a ajuns în spațiu în iulie
Visul lui Jeff Bezos, 57 de ani, de a pune bazele unei companii de călătorii spațiale dedicate oricărui pământean cu resurse financiare s-a împlinit. La 20 iulie, Jeff Bezos și fratele lui, Mark, 51 de ani, însoțiți de Oliver Daemen, de 18 ani, și fosta femeie pilot Wally Funk, de 82 de ani, au ajuns pe orbita terestră la capătul unei călătorii cu racheta New Shepard. La vremea respectivă Funk era cea mai bătrână femeie în Cosmos.
Premieră istorică: primul film rusesc în spațiu
Rusia stabilește o nouă premieră istorică în Cosmos. O echipă alcătuită din actrița Iulia Pressild, de 37 de ani, regizorul Klim Cipenko, de 38 de ani, și cosmonautul veteran Anton Șkaplerov a decolat ieri de pe cosmodromul din Baikonur, Kazahstan, cu destinația Stația Spațială Internațională. Cei trei vor realiza în premieră absolută primul film artistic filmat în cosmos. Întreaga misiune a fost pregătită de agenția spațială Roscosmos și va dura 12 zile.