11 lucruri mai puțin cunoscute despre Stalin
Stalin este unul dintre cei mai cunoscuți oameni din istorie și unul dintre cei mai cruzi conducători ruși (iar Rusia a vut destui lideri tirani). Iată însă și câteva lucruri mai puțin cunoscute despre el.
Ar fi dorit o armată de oameni-maimuță
Conform WhatCulture.com, Stalin a fost mult timp dezamăgit de faptul că soldații sunt ineficienți și slabi pentru că simt durerea și trebuie hrăniți periodic. Astfel s-a gândit că utilizarea unor hibrizi, jumătate om, jumătate maimuță, ar putea fi unealta militară perfectă. Aceștia ar fi fost puternici, îngrijirea lor ar fi fost ieftină și nu trebuia să își facă probleme față de chestiuni ce țin de moralitate și consecințe.
A avut o aventură cu o fată în vârstă de 13 ani
Dincolo de reputația de familist convins pe care și-a creat-o cu ajutorul propagandei de stat, Stalin era departe de a fi ceea ce pretindea că e. Siberia era una dintre destinațiile sale favorite în scurtele sale escapade când dorea să se debaraseze de mașinăria politică sovietică. Într-una dintre acestea, se spune că Stalin a întâlnit o fetiță orfană, care deși părea mai matură, aceasta nu avea decât 13 ani. Cu toate acestea, cei doi au început o aventură. Știrea a stârnit o adevărată isterie atunci când a intrat în atenția publicului, mai ales că se zvonea că fata ar fi pierdut chiar un copil pe care îl concepuse cu dictatorul.
Creierul său se afla într-o stare critică
Stalin suferea de arteroscleroză, o acumulare dureroasă a țesutului gras în creier care i-a produs o serie de afecțiuni mentale grave. Astfel s-ar putea explica în parte crizele sale de paranoia și actele de cruzime pe care le-a săvârșit.
Se poate spune că a fost primul Superman (într-un fel)
Numele său real era Iosif Visarionovici Djugașvili. Pentru că i s-a părut că acest nume nu era destul de impunător, și-a luat porecla de „Stalin”, care în traducere înseamnă „Omul de Oțel”. Nu a avut nicio legătură cu numele celebrului personaj din benzile desenate americane, dar impunea teamă și autoritate.
A scris poezii sub pseudonim
Stalin nu a fost doar un mare admirator al cinematografiei, avea o slăbiciune și pentru literatură și chiar a scris câteva poezii sub pseudonimul Soselo.
Mâna sa stângă era mai scurtă decât cea dreaptă
Stalin a avut o copilărie destul de dură fiind permanent agresat. Cea mai dură experiență pe care a avut-o a fost o operație la mâna stângă în urma căreia aceasta a rămas mai scurtă și mai rigidă decât cea dreaptă. Afecțiuna s-a datorat unui accident pe care l-a avut la vârsta de 12 ani.
Stalin a renunțat la școală
Sunt trei posibile motive pentru care Stalin a refuzat în copilărie să mai meargă la școală. Pe de o parte, părinții săi erau prea săraci pentru a-i susține educația. Un alt motiv ar fi fost faptul că din acel moment Stalin a început să aibă grave probleme de sănătate. Pe de altă parte, oficiali ai Partidului Comunist au susținut că Stalin a renunțat la școală pentru a se alătura cauzei comuniste încă de tânăr.
A refuzat să plătească răscumpărarea fiului său
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Yakov, fiul lui Stalin, a fost luat prizonier de către armata nazistă. Hitler a știut foarte bine pe cine capturase, astfel că i-a adresat liderului sovietic mai multe cerințe în schimbul răscumpărării fiului său. Stalin însă a refuzat cererile germane, n-a plătit răscumpărarea, iar fiul său a murit în închisoare.
Prima dată a lucrat ca meteorolog
Stalin a lucrat inițial la Observatorul Meteorologic Tiflis, care prevedea starea vremii pentru largi regiuni din Rusia. Atribuția lui Stalin era astfel să înregistreze fenomene meteorologice precum precipitațiile și presiunea atmosferică.
A fost responsabil pentru moartea a 20 de milioane de oameni
Chiar dacă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost considerat un membru important al Puterilor Aliate, regimul impus de el a cauzat un număr incredibil de victime. El este vinovat pentru moartea a 20 de milioane de oameni (cetățeni ai propriului stat sau soldați). Metodele sale au variat: captivitate, maltratare, înfometare sau chiar sclavie.
Nici măcar nu a fost de origine rusă
Deși Stalin a rămas una dintre figurile cele mai importante ale Rusiei, acesta nu a fost rus la origine, ci provenea din Georgia. S-a mutat însă cu părinții în Rusia, care era statul vecin. Aici s-a simțit foarte atras de politică și de ideologia marxistă și a ajuns chiar să stea alături de alte personalități ale vremii – Lenin și Troțki.