Gafă monumentală! Meghan Markle sfidează protocolul regal la a doua ieşire în public
Prinţul Harry (33 de ani) o să aibă mult de furcă! La a doua ieşire în publixcx viitoarea lui soţie, Meghan Markle, de 36 de ani, a încălcat regulile de secole ale Casei Regale britanice. Marţi, l-a însoţit pe Harry în vizita oficială din Brixton de la Reprezent Radio şi... nu şi-.a făcut coafura.
Prinţesele, reginele şi aristocratele britanice trebuie să respecte un cod vestimentar şi o ţinută sobră obligatorii atunci când ies în public.
Chiar dacă Meghan Markle a vrut să pară naturală şi „din popor” purtând o coafură aparent neîngrijită, acest lucru nu este admis în rândul reprezentanţilor Casei regale britanice. Spre deosebire de cumnata sa, Ducesa Catherine de Cambridge, Meghan şi-a uscat părul după ce a ieşit de la duş, l-a pieptănat şi l-a prins la spate. În mod normal, actriţa din serialul „Suits” trebuia să treacă pe la coafeza de la palatul Kensington şi să se pregătească pentru eveniment.
În codul valorilor monarhice britanice această ţinută denotă o lipsă de respect atât faţă de instituţia regală, cât şi faţă de supuşi. Deşi nu va primi cetăţenia britanică decât peste trei ani, Meghan a insistat să poarte hainele pe care le poartă britanicii de rând. Aşa că a venit la eveniment îmbrăcată într-un pulover M&S care a costat 45 de lire sterline. Cuplul se va căsători la Capela St. Mary în luna mai, după ce prinţesa Catherine îl va naşte pe cel de al treilea copil al ei cu Prinţul William.