Guvernul britanic, acuzat că greșit când a urmărit imunizarea de turmă, la începutul pandemiei

Ultima actualizare:

    Marea Britanie înregistrează aproape 138.000 de morţi din cauza Covid-19foto: Shutterstock
Marea Britanie înregistrează aproape 138.000 de morţi din cauza Covid-19foto: Shutterstock

Un raport parlamentar copleşitor, publicat marţi, acuză Guvernul lui Boris Johnson de faptul că a comis ”greşeli mari” şi a întârziat să acţioneze la începutul pandemiei Covid-19, denunţând ”unul dintre cele mai importante eşecuri ale sănătăţii publice” din regatul Unit, relatează AFP, citată de News.ro.

”Deciziile referitoare la carantină şi la distanţarea socială luate în primele săptămâni ale pandemiei - şi stafurile care au condus la ele - constitue unul dintre cele mai importante eşecuri în domeniul sănătăţii pe care Regatul Unit le-a înregistrat vreodată”, denunţă deputaţii britanici.

Regatul Unit este una dintre cele mai afectate ţări din Europa de noul coronavirus, cu aproape 138.000 de morţi din cauza Covid-19.

Acest studiu - realizat de către două comisii parlamentare în urma unor luni de audieri - arată că Guvernul conservator al lui Boris Johnson a adoptat, la sfatul unor oameni de ştiinţă, o ”abordare graduală şi progresivă” în loc să impună rapid carantina.

Până la 23 martie, miniştrii au căutat ”doar să modereze viteza infectării” cu covid-19 în rândul populaţiei, în loc să oprească definitiv răspândirea bolii, sperând în dezvoltarea unei imunităţi colective.

Guvernanții s-au temut că oamenii nu vor accepta să rămână prea mult în carantină

Ministrul Steve Barclay a declarat la Sky News că Guvernul a ”dat curs avizului oamenilor de ştinţă” şi a ”luat decizii pentru a acţiona rapid”, citând vaccinarea realizată în marş forţat.

În privinţa deciziei de a impune carantina, ”la acea vreme ne temeam că dacă (o) puneam în carantină prea devreme, (populaţia) nu avea să accepte să rămână în carantină o perioadă de timp îndelungată”, însă până la urmă nu a fost aşa, a recunoscut el.

Ministrul Steve Barclay a refuzat să prezinte scuze, însă a dat asigurări că ”dacă există lecţii de învăţat, Guvernul este pregătit să o facă”.

În acest raport se arată că oamenii de ştiinţă care consiliază Guvernul erau ”unanimi”, la 13 martie, ”asupra faptului că măsuri vizând suprimarea definitivă a răspândirii Covid-19 vor provoca un al doilea val”.

Este ”uimitor” faptul că au avut nevoie de atât de mult timp să înţeleagă că era necesară o carantină totală, denunţă parlamentarii, în pofida faptului că dispuneau de dovezi copleşitoare - precum un model de la Imperial College London, care arăta că o epidemie neîndiguită putea antrena 500.000 de morţi şi care arăta că o carantină era ”inevitabilă”.

Citește și:

Kate Middleton ezită să-și trimită copiii din nou la școală de teama coronavirusului

Interzicerea activităților sportive în aer liber pentru copii, fără fundament științific

Parlamentarii britanici denunţă, de asemenea, decizia de nu se testa persoanele în vârstă la ieşirea din spital, înainte să se întoarcă în aziluri de bătrâni, care a contribuit la răspândirea epidemiei.

Ei denunţă de asemenea faptul că anumite măsuri - interdicţia în puburi după ora locală 22.00, interzicerea activităţilor sportive ale copiilor în aer liber - nu erau fundamentate ştiinţific.

Parlamentarii subliniază în raport, în pofida acestor eşecuri şi întârzieri, succesul campaniei de vaccinare, care a început în decembrie 2020.

Peste 78% dintre persoanelei în vârstă de peste 12 ani au fost complet vaccinaţi împotriva Covid-19.

Citește și:

Surori gemene, asistente, au murit de coronavirus la trei zile una după cealaltă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Planete, Pixabay (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Depresie jpg
iasi oras romania jpg
image png
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
George Simion și paraclisul   în fundal   al nunții sale de la Măciuca Vâlcea Foto captură video jpg
Satul Criscior si centrul minier Barza Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Parcul arheologic Pompeii (foto: Pixabay)
5465654 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net