Pasagerii zborurilor din Bulgaria şi România, primiţi în Grecia doar cu teste negative de COVID-19

Ultima actualizare:

    Pasagerii români şi bulgari care sosesc pe aeroporturile din Grecia trebuie să aibă teste negtive de COVID-19foto: Getty
Pasagerii români şi bulgari care sosesc pe aeroporturile din Grecia trebuie să aibă teste negtive de COVID-19foto: Getty

Pasagerii zborurilor din Bulgaria şi România sunt primiţi în Grecia doar dacă prezintă teste negative de covid-19, a decis sâmbătă Protecţia Civilă greacă. Această măsură a fost impusă din cauza situaţiei epidemiologice în cele două state membre UE şi urmează să intre în vigoare începând de marţi.

”În baza analizei datelor epidemiologice s-a hotărât ca pasagerii din Bulgaria şi România care intră în Grecia prin legături aeriene să fie obligaţi să prezinte un rezultat de control molecular (PCR) negativ de covid-19. Testul trebuie să fie efectuat cu 72 de ore înainte de sosirea lor în Grecia”, a anunţat într-un comunicat directorul Protecţiei Civile Nikos Hardalias, adjunctul ministrului însărcinat cu Managementul Crizelor citat de keeptalkinggreece.com. Măsura se aplică începând de marţi, 28 iulie, şi până marţi, 4 august.

Sunt scutiţi de la ”testul negativ” obligatoriu cetăţeni greci, deţinători ai unor permise de reşedinţă şi persoane care călătoresc din motive considerate esenţiale. De asemenea, rămâne în vigoare obligaţia completării Formularului de Localizare a Pasagerilor (PLF), cu cel puţin 24 de ore înainte de sosirea în Grecia.

Guvernul grec, în cooperare cu serviciile competente, analizează şi evaluează datele, pentru ca străinii să poată intra în Grecia în siguranţă şi respectând măsuri în domeniul sănătăţii publice, subliniază în comunicat Protecţia Civilă. Atena reiterează că va impune restricţii de călătorie ţărilor în care situaţia pandemiei covid-19 se înrăutăţeşte. Grecia a impus ”testul negativ” obligatoriu la intrarea în Grecia prin punctul de trecerea frontierei de la Promachonas la 15 iulie.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat joi cu privire la ”tendinţe îngrijorătoare privind noul coronavirus în Balcani şi sudul Europei”.

Reacţia MAE

MAE precizează că, în conformitate cu informaţiile comunicate oficial de autorităţile elene, începând cu data de 28 iulie 2020, măsura prezentării unui test molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei, se va aplica şi pentru pasagerii care sosesc pe aeroporturile din Grecia, cu zboruri dinspre România şi Bulgaria. Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză şi să conţină numele şi prenumele persoanei testate, precum şi seria şi numărul cărţii de identitate sau ale paşaportului persoanei respective.

Prezentarea, la frontierele aeriene, a unui certificat care să ateste rezultatul negativ al testului COVID-19 nu exclude procedura testării aleatorii şi nici completarea formularului electronic PLF/Passanger Locator Form şi prezentarea codului QR. 

În mod special, pasagerii care sosesc cu zboruri în data de 28 iulie sau 29 iulie şi care nu au avut timp să facă testul înainte de plecare vor fi testaţi la sosire pe aeroporturile din Grecia.

MAE precizează că toate condiţiile de intrare pe teritoriul Republicii Elene, pe la punctul de frontieră terestră Kulata-Promachonas, rămân neschimbate.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet:

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Alimente care devin toxice la frigider  Sursa foto shutterstock 1976067755 jpg
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
image
actualitate.net
image
actualitate.net