Şoc! Teroriştii au vrut s-o ucidă pe Regină cu ajutorul unui băiat care aduce pizza
Atentatul trebuia să aibă loc în exact ziua celei de-a 70-a aniversări a victoriei contra Japoniei din cel de al doilea Rîăzboi Mondial. El a fost regizat şi pus la cale de „Văduva Albă jihadistă”, Sally Jones, care a plic at în Siria să lupte alături de Statul Islamic în urmă cu mai mulţi ani. Cel care trebuia să detoneze bomba: un băiat de la Pizza Express.
Sally Jones care a fost în tinereţe fotomodel şi poza în lenjerie intimă s-a radicalizat între timp şi a jurat moarte lumii civilizate europene. Ea a fost „creierul” din spatele mai multor atentate planificate să aibă loc pe teritoriul Regatului Unit. La 2 august 2015, când aliaţii sărbătoreau 70 de ani de la victoria împotriva Japoniei şi Regina urma să participe la festivităţile organizate în Londra, tânărul Adam, de 19 ani, avea să livreze un colet exploziv care urma să o ucidă. Dezvăluirile au fost făcute recent şi mărturia tânărului a fost publicată în tabloidul „The Sun”. „Sally era disperată să mă convingă să duc la bun sfârşit atacul exact în ziua comemorării, la care urma să vină Regina Elizabeth II. Mi-a trimis mai multe unelte şi materiale şi chiar un manual din care învăţatm cum să confecţionez un dispozitiv exploziv după modelul celui folosit în atentatul de la maratonul din Boston, SUA, din aprilie 2013. M-a pus în contact cu mai multe surori juhadiste care activau în Anglia şi ele m-au instruit cum să transform o oală sub presiune într-un aparat de ucidere în masă”, a declarat Adam. Pentru a fi sigură că Adam va cumpăra toate cele necesare pentru confecţionarea bombei, Sally, care a fost ucisă recent în Siria în urma unui atac cu o dronă, i-a cerut acestuia chitanţele doveditoare.
„Era extraordinar de sadică. În mesajul în care îmi scria că trebuie să o ucid pe Regină, Sally mi-a trimis mai multe „feţe zâmbitoare”, semn că gestul meu era unul pozitiv”, a mai spus Adam. Tânărul nu a dus la bun sfârşit planul şi a povestit totul poliţiei. A descoperit atunci că Sally era demult plecată din ţară şi nu avea cum să fie arestată.