104 ani de la moartea lui Carol I. 5 lucruri adevărate/false despre primul rege al României
Regele Carol I s-a stins din viață, în urmă cu 104 ani, la 27 septembrie 1914. La tron, i-a urmat Ferdinand, care, conform Normelor Fundamentale ale Casei Regale a României, a devenit rege în momentul morții suveranului. Regele Carol I reprezintă unul dintre capitolele cele mai fascinante din istoria statului român, iar Click! vă prezintă câteva dintre cele mai vehiculate informații despre suveran, unele adevărate, alte false.
1. Karl-Anton de Hohenzollern-Sigmaringen a fost alegerea cea mai bună pentru a fi domn după Alexandru I. Cuza
Fals. Prin consecinţele lungii sale domnii de 48 de ani, domnitorul şi apoi regele Carol I pare a confirma această idee. Dar el nu a fost prima, ci cea de-a doua alegere a românilor ca domn străin. După detronarea forţată a lui Al. I. Cuza, din 11 februarie 1866, prima opţiune a elitei româneşti a fost contele Phillipe de Flandra. Inițial, acesta a părut că acceptă oferta, dar, sfătuit de familia sa, a declinat-o ulterior. Și asta, pentru că el ar fi fost primul vlăstar al arborelui genealogic al familiei sale care ar fi devenit, ca domn al României, supus al sultanului Otoman. Carol de Hohenzollern-Sigmaringen nu a avut această reţinere.
2. Carol I-ul era un maniaco-depresiv, zgârcit şi introvertit
Fals. Atât de stimat astăzi, în timpul vieţii Carol I-ul a avut foarte mulţi contemporani care nu l-au simpatizat deloc. Mulţi îi visau abdicarea. Paradoxul situaţiei face ca libertatea presei garantată de Constituţia din 1866 să le dea tuturor, admiratori sau detractori, drept egal la cuvânt. Aşa au luat naştere unele clişee care vor dăinui şi în timpul comunismului, privind firea închisă a fostului rege. Adevărul este mai puţin spectaculos. Carol I provenea dintr-o ramură a familiei de Hohenzollern mai modestă material, ale cărei şanse de accedere la un tron european erau relativ reduse. De aici marea chibzuinţă a domnitorului, ulterior rege. Valoarea banului era mare în socotelile lui Carol I. Este adevărat că el cerea deseori decontările proiectelor statale pentru a se convinge că sunt corecte. De la căile ferate şi până la construcţia podurilor (de genul celui al lui Anghel Saligny) sau la construcţia Bibliotecii Universitare (inaugurată în 1914), Carol I a fost un conducător pentru care cheltuirea banului public a stat mereu sub semnul vigilenţei. Grigore Antipa, care un deceniu a navigat cu regele, anual, pe Dunăre, până în Deltă, vorbea despre modestia preferinţelor culinare ale regelui: Carol I n-a fost niciodată nici gourmand şi nici gourmet– el mânca frugal, ca un ofiţer, şi abia în România a descoperit o oarecare plăcere pentru ciorba de peşte lipoveană şi pentru crapul la proţap, potrivit „Historia”.
3. Carol I este fondator nu numai al dinastiei române, ci şi al ideii dinastice la români
Adevărat. De-a lungul istoriei lor, Ţările Române au avut mulţi domnitori, dar nicio dinastie care să reziste timpului. Adevărul este că sentimentul dinasticîn România mică a anului 1866 nu exista decât în teorie. Carol I este cel care l-a fondat. N-a fost uşor, pentru că politica românească, în acei ani, cunoştea aproape toate orientările Europei acelei epoci. În România medievală sau pre-modernă, aproape fiecare partidă boierească avea propriul său predendent la tron. Ideea dinastică la români prinde teren ferm abia spre 1890 – când, în lipsa unui fiu al regelui Carol I, nepotul său de frate, Ferdinand (născut în august 1865), devenise deja proaspăt moştenitor al tronului.
4. Carol I a fost mai important în domeniile economice şi sociale decât în domeniul politic
Adevărat. În cei 48 de ani cât a condus România, Carol I a avut o contribuție imensă la dezvoltarea socio-economică a țării. Dezvoltarea căilor ferate române s-a petrecut în timpul acestui rege. Profesionalizarea României s-a derulat în deceniile următoare, astfel apărând prima clasă de mijloc din istoria acestei ţări. În fine, reformele învățământului (ministeriatul lui Spiru Haret), finanţelor sau spitalelor se petrec tot acum. Instituţionalizarea fermă a armatei acum are loc.
5. Regele Carol I a fost un arbitru al vieţii publice româneşti
Adevărat. Regele Carol I-ul a rămas în istorie ca un autentic arbitru al vieţii politice româneşti. A avut propriile sale simpatii, dar a conlucrat admirabil cu liberali (Ion C. Brătianu, Eugeniu Carada etc.) sau conservatori (L. Catargiu, Titu Maiorescu, Petre P. Carp) deopotrivă. Într-un stat majoritar român în care pasiunile erau mai importante decât interesele, Regele Carol I-ul a avut calmul necesar unui mediator atent la semnele epocii, potrivit „Historia”.
