Mama băiatului de 120 de kilograme: «Am mai avut un copil obez, dar a murit. La 3 ani avea 45 kg!»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Cazul copilului care la vârsta de 5 ani cântăreşte cât un adult obez a şocat o ţară întreagă. Autorităţile s-au sesizat, iar aseară Alexandru, care riscă oricând să facă un infarct, a fost transportat cu o Ambulanţă la un spital de specialitate din Capitală. Mai mult, părinţii povestesc că au mai avut un copil care a murit de obezitate.

Alexandru Negrici, copilul din comuna doljeană Drăgoteşti, care la vârsta de 5 ani cântăreşte 120 de kilograme, a fost dus aseară de urgenţă la Spitalul Parhon din Bucureşti. El va fi supus unor analize pe baza cărora medicii vor încerca să îl trateze şi să îl transforme într-un copil normal. Mama lui Alexandru susţine că a mers, de nenumărate ori, la medicul de familie să ceară ajutor, însă acesta nu s-a interesat niciodată de soarta băiatului.

‘'Nimeni nu vrea să ne bage în seamă. Eu nu am bani să îi ofer dieta de care are nevoie. Medicul de familie nu a venit să îl vadă pe copil de la vârsta de 3 ani'', s-a plâns Mariana Negrici. Mai mult, aceasta ne-a dezvăluit că Alexandru a avut un frăţior care a murit de obezitate. S-a întâmplat acum 9 ani, când copilaşul a făcut infarct. Avea 45 de kilograme la vârsta de 3 ani! Alexandru ar putea avea aceeaşi soartă, având în vedere că, în urmă cu două săptămâni, a făcut deja un preinfarct.

simeon stalpnicul png

«Când copiii încep să facă burtică, e un semnal de alarmă» Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, nutriţionist

„La copii nu se poate aplica indicele masei corporale pentru ca părintele să poată să facă nişte calcule, astfel încât să-şi dea seama dacă greutatea copilului este cea corespunzătoare. Însă, există tabele speciale cu greutatea normală la o anumită vârstă a copilului. În cazul în care acesta depăşeşte cu 10% greutatea specifică vârstei lui, acesta este un semn de întrebare. Dacă depăşeşte cu 20%, e clar că ceva nu e în regulă şi e un semn de alarmă.

De pildă, băieţelul de 6 ani, care cântăreşte 120 kg, ar fi trebuit să aibă maximum 25 kg. Printre semnele care anunţă obezitatea şi pe care părinţii ar trebui să le ia în serios sunt: faptul că micuţii încep să facă burtică, picioarele groase, încep să le crească sânii, au faţa congestionată, iar carnea devine pufoasă. De asemenea, greutatea mare la naştere, adică mai mare de 4-5 kg, este un semn. Tocmai de aceea, mămica trebuie să aibă grijă ce mănâncă în timpul sarcinii, pentru a nu stimula dezvoltarea lipocitelor".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
image
actualitate.net
image
actualitate.net