Copii cazaţi la o pensiune din Azuga, transportaţi la spital cu vărsături
Cinci copii cazaţi la o pensiune din staţiunea Azuga au ajuns de urgenţă la spitalul din Sinaia, în noaptea de joi spre vineri, după ce li s-a făcut rău, prezentând vărsături. După un prim control, medicii au decis să îi transfere la spitalul din Ploieşti, cu diagnosticul preliminar de enterocolită.
Potrivit directorului Servicului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Prahova, Daniel Nicolae, echipaje medicale au intervenit, în noaptea de joi spre vineri, la o pensiune din staţiunea Azuga, unde cinci copii cu vârste cuprinse între 8 şi 11 ani şi un adult de 44 de ani au solicitat asistenţă de specialitate întrucât prezentau vărsături.
Cei cinci copii – un băiat de opt ani, unul de nouă ani, doi în vârstă de zece ani şi unul de unsprezece ani - au fost duşi iniţial la camera de Primiri Urgenţe a Spitalului orăşenesc din Sinaia, iar de acolo medicii i-au transferat la Spitalul de Pediatrie Ploieşti cu diagnosticul prelimitar de enterocolită.
Reprezentantul SAJ Prahova a precizat că, dacă s-ar fi considerat că cei cinci copii au suferit o toxiinfecţie alimentară, ei ar fi fost trimişi la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă.
Adultul în vârstă de 44 de ani, care prezenta aceleaşi simptome, a refuzat transportul la spital.