Crimă triplă la Constanţa. Un suspect a fost reţinut de poliţişti
O crimă triplă a semănat groază în Constanţa. Dacă iniţial totul părea o crimă dublă, urmată de o sinucidere, anchetatorii au reţinut, joi dimineaţă, un suspect care ar fi putut omorî cele trei persoane.
Suspectul în cazul unui triplu asasinat din Cartierul Viile Noi din Constanţa a fost prins de către poliţişti la intrarea într-o comună situată la 15 km de municipiul Constanţa.
După conturarea primelor supoziţii legate de posibilul criminal, Inspectoratul Judeţean de Poliţie a instituit filtre, miercuri seară, la toate ieşirile de pe căile de acces rutiere din municipiul Constanţa şi în gara feroviară pentru a identifica şi reţine suspectul.
Potrivit IPJ Constanţa, Ştefan Alexandru Stoica, de 34 de ani, este principalul suspect în cazul uciderii cu lovituri de cuţit şi lovituri cu corp contondent a două femei (bunica şi mătuşa sa), dar şi a vărului său de 19 ani. Triplul asasinat a fost comis în imobilul cu numărul 14 de pe strada Şoseaua din Vii, unde locuiau bunica şi mătuşa lui.
Eliberat în urmă cu zece zile din Penitenciarul Poarta Albă, unde a fost închis pentru tâlhărie, presupusul criminal era cunoscut ca dependent de droguri şi suferind de afecţiuni psihice, fiind internat de mai multe ori la Spitalul Penitenciar Poarta Albă pe perioada detenţiei. De asemenea, vecinii îl caracterizează drept o persoană violentă şi agresivă.
Iniţial, anchetatorii au presupus că victima de sex masculin ar fi fost chiar Ştefan Alexandru Stoica, suspectând că ar fi avut loc un dublu omor şi o sinucidere, însă, la identificarea cadavrelor, o rudă a precizat că bărbatul mort nu este presupusul criminal, ci un văr al acestuia.
Potrivit romaniatv.net, oribilele crime au fost descoperite de un membru al familiei venit în vizită, care a alertat poliţia prin numărul unic de urgenţă 112.