Cum a devenit o mânăstire din Vrancea cel mai mare focar Covid din România. 14 din 17 măicuțe sunt pozitive
Noi amănunte apar despre cel mai mare focar de Covid dintr-o instituție, descoperit în ultimele cinci zile. Este vorba de Mânăstirea Dălhăuți din Vrancea, unde 14 dintre cele 17 măicuţe sunt infectate cu virusul SARS-CoV-2. Mânăstirea a devenit cel mai mare loc de carantină din România.
Măicuţele depistate COVID pozitiv urmează tratament şi se află în izolare în chilii, fără ca vreuna dintre ele să aibă nevoie de spitalizare până în acest moment, potrivit ."Mănăstirea este închisă acum, până pe data de 10 noiembrie măicuţele se află în carantină", a declarat pentru adevărul.ro, primarul Ştefan Moscu.
Ce trebuie să știți despre Mânăstirea Dălhăuți
Mănăstirea Dălhăuţi, punct de atracţie pentru turiştii din zonă, se află în comuna Cârligele. După confirmarea celor 14 cazuri, comuna a ajuns la o rată de îmbolnăvire de 7.97 de cazuri la mia de locuitori. Lăcașul de cult este unul dintre cele mai vechi aşezăminte monahale ale Ortodoxiei româneşti (biserica veche datând din anii 1461-1468), fiind cunoscută, mai ales, prin aceea că aici se află o Icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi pentru faptul că, în acest lăcaş călugăresc, a vieţuit, cu rodnice împliniri duhovniceşti, Sfântul Cuvios Stareţ Vasile de la Mănăstirea Poiana Mărului. În incinta aşezământului monahal se află un muzeu unde sunt expuse obiecte şi cărţi bisericeşti, precum şi o parte din catapeteasma bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (astăzi – ruinată, din cauza cutremurelor). În ultimii ani, la Mănăstirea Dălhăuţi, s-au construit o clopotniţă nouă şi chilii
Citiți și
Preot, către cei care nu s-au vaccinat: Nu grăbiți moartea persoanelor vulnerabile!