Cum l-a răsfățat cinematografia mondială pe Isus Cristos?
Isus Cristos, omul-dumnezeu în jurul căruia își organizează și azi viața peste două miliarde de oameni, din totalul celor șapte, a făcut mereu casă bună cu cea de a șaptea artă a lumii, cinematografia.
Ceea ce ne-ar surprinde pe cei mai mulți dintre noi ar fi însă vechimea ”colaborării” dintre personajul Isus și încercările cinematografiei de a-l reda diverselor generații de cinefili. Fiindcă cei mai mulți dintre noi am fi tentați să credem că cele mai vechi încercări în domeniu sunt din a doua jumătate a secolului trecut.
Or, istoria cinematografiei ne demonstrează că la foarte scurt timp de la lansarea cinematografului, în decembrie 1895, la Paris, prin rularea celui dintâi film al fraților Lumiere, „Ieșirea din Uzinele Lumiere din Lyon”, a apărut și ideea ecranizării vieții Mântuitorului creștinilor.
Francezii și nord-americanii au pus această idée în practică încă din 1898, când aproape în același timp, Georges Hatot, în Franța, și William C. Paley, în SUA, și-au prezentat propriile opțiuni asupra vieții și patimilor lui Isus Cristos.
Un an mai târziu, Georges Melies, francezul care avea să fie considerat primul regizor profesionist al cinematografiei, realiza pelicula „Cristos mergând pe apă”.
Cinematografia americană și-a pus definitiv amprenta asupra chipului lui Isus Cristos
Secolul XX a cunoscut apoi o veritabilă avalanșă de producții de specialitate. Americanii s-au impus repede prin numărul mare de pelicule realizate, 27 de filme de lung metraj sau producții de televiziune (secolul XX e, printre altele, secolul în care televizorul nu doar că se inventează, dar reinventează și viața oamenilor) pe această temă în cei o sută de ani ai secolului trecut, ceea ce presupune că la fiecare trei ani și jumătate ei au turnat un film de acest gen.
În acest inedit top italienii au fost principalii secondanți ai americanilor, între 1912 și 1987 ei realizând 14 asemenea pelicule, dintre care două au fost coproducții, una cu americanii, cea de a doua cu britanicii.
Francezii ocupă cea de a treia poziție a acestui top, cu zece realizări. Surpriza vine din faptul că multe alte țări europene își încearcă forțele și în acest domeniu: Danemarca o face în 1921, cu pelicula „Pagini interzise din Cartea Satanei”, Germania, în 1923, cu „I.N.R.I”, dar va mai avea cel puțin o tentativă notabilă, în 1991, apoi Portugalia, în 1963, cu „Misterul pătimirilor”. Spania va bifa trei asemenea pelicule, cea dintâi fiind în 1952, ”Martiriul de pe Calvar”, iar apoi în 1959 va realiza în coproducție cu USA - „Răscumpărătorul”. Ultima sosită în acest club select e Rusia, în chiar ultimul an al secolului trecut, 2000, atunci când a fost realizată coproducția cu Marea Britanie - „A fost odată Isus”, în regia lui Derek Hayes și Stanislav Sokolov.
Desigur, un cuvânt special ar trebui spus și despre școala rusă de film, care a reușit, prin Andrei Tarkovski spre exemplu, să propună și ea o serie de filme de artă pe aceeași temă, în ciuda unui regim de stat declarat categoric ateu și antireligios.
Mexicul, ba chiar de patru ori, începând cu 1942 și sfârșind cu 1971, și-a înscris și el numele pe această listă. Iar Africa de Sud a făcut același lucru în 1993, când a girat realizarea „Patimilor după Ioan”.
Actualul secol a debutat și el în forță. Statele Unite își păstrează și azi supremația (nici nu e de mirare dat fiindcă beneficiază de cele mai multe studiouri de televiziune, iar industria cinematografică e de departe cea mai dezvoltată), propunându-ne déjà, în cei 15 ani scurși, opt asemenea pelicule, dintre care una e realizată în colaborare cu Italia. Ceea ce indică și o îmbunătățire a perioadei scurse între asemenea pelicule, de la trei ani și jumătate în secolul trecut, la mai puțin de doi ani, în prezent.
Italienii au și ei încă o producție independentă în materie, asemenea francezilor, brazilienilor, canadienilor și britanicilor, ultimele două națiuni preferând o colaborare în domeniu.
Dintre actori, decanul celor care au jucat de cele mai multe ori rolul lui Isus e americanul Robert Wilson, cel care între 1951 și 1954, a interpretat de trei ori acest rol.
Franco Zeffirelli a realizat în 1977 pelicula aproape fără egal „Isus din Nazaret”
Robert Powell e de aproape patru decenii „Isus Cristos”, prin accepția profană a cinefililor
Însă cel care a intrat definitiv în conștiința semenilor săi drept ”Isus” prin excelență e britanicul Robert Powell. El a deținut rolul principal al peliculei ”Isus din Nazaret”, realizat în 1977 de Franco Zeffirelli, o coproducție italo-americană.
Acest „Isus” a deținut, ba după gustul multora mai deține și azi, acel statut oficial de scriere profană a istoriei, care nu ar fi avut cum să se scrie altfel decât așa cum a descris-o viziunea regizorală a lui Zeffirelli.
Au trebuit să treacă aproape trei decenii, până în 2004, la lansarea peliculei lui Mel Gibson, „Patimile lui Isus”, cu Jim Caviezel în rolul central, pentru ca edificiul construit cândva de celebrul regizor italian să sufere profunde reinterpretări. Dar imaginea lui Robert Powell a continuat să rămănă suprapusă peste cea a lui „Isus”, despre care nu știm și probabil nu vom ști niciodată cum a arătat în realitate.
Există însă mulți alți actori apreciați care au îndrăznit să abordeze cu succes tema „Isus Cristos”. Printre ei se numără un alt britanic Ralph Fiennes, în coproducția britanico-rusă din 2000, „A fost odată Isus”, americanii Christian Bale, în 1999, în „Maria, mama lui Isus” și Willem Dafoe, în 1988, în provocatoarea peliculă a lui Martin Scorsese - „Ultima ispită a lui Isus”.
Un cuvânt de spus ar merita și pelicula italianului Pier Paolo Pasolini, „Evanghelia după Matei” – 1961, dar și interpretarea actorului suedez Max von Sydow, din 1965, din producția „Cea mai mare poveste spusă vreodată”. Același von Sydow va da peste opt ani monumentalul rol al preotului – exorcist din „Exorcistul” lui William Friedkin.
În ceea ce ne privește, noi românii ne putem simți cel mai legați de filmul lui Mel Gibson, cel care nu a ezitat să-i încredințeze actriței Maia Morgenstern rolul Mariei, mama lui Isus, din filmul „Patimile lui Isus”.
