«La cutremur, nevasta lui Toma Caragiu era la Predeal cu amantul»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Vai, câte cuvinte grele am auzit despre Elena Caragiu, aruncate de apropiaţii marelui actor! Revenită după 34 de ani în România, soţia îndrăgitului „Tomiţă" a dat declaraţii care se bat cap în cap şi a stârnit un val de reproşuri din partea celor care o cunosc foarte bine.

Cei mai buni prieteni ai regretatului actor, printre care Dan Mihaescu, Ion Besoiu, Ion Caramitru sau Stela Popescu, s-au arătat consternaţi de scandalul provocat de soţia lui Toma Caragiu.

Surse bine informate din lumea teatrului ne-au dezvăluit însă şi o parte a vieţii personale a marelui actor, în care Elena Caragiu pare să fi jucat rolul negativ.

simeon stalpnicul png

Cea de-a doua soţie a lui Toma Caragiu s-a întors după 34 de ani din Statele Unite „ca să deschidă o casă memorială Toma Caragiu" şi a acuzat-o pe fiica actorului că a înstrăinat fără acordul ei proprietatea de la Periş.

„M-au declarat moartă şi mi-au luat casa", ne-a declarat ea. Reacţiile din lumea teatrului nu au întârziat să apară, arătând o cu totul altă desfăşurare a evenimentelor decât a lăsat să se înţeleagă Elena Caragiu.

„Eu ştiu bine casa de la Periş. L-am dus de multe ori pe Toma acolo. Avea o casă ţărănească, din chirpici, acoperită cu stuf, nu era mare lucru, dar lui îi plăcea. Toma spunea că acoperişul ăsta va rezista 100 de ani", spune Dan Mihăescu, celebrul umorist care a scris numeroase texte pentru Toma Caragiu.

Cât despre intenţia Elenei Caragiu de a face o casă memorială, întrebarea lui Mihăescu este: „Am o nedumerire: cu ce o va mobila?".

E adevărat că nimeni nu ştie cum şi-a câştigat existenţa peste Ocean nevasta actorului. Alte surse din lumea teatrului au fost însă mult mai vehemente şi ne-au declarat că, imediat după cutremur, Mimi, cum i se spunea Elenei, a stat nouă luni la Paris cu un rugbist, apoi în Statele Unite s-a îndeletnicit cu ghicitul prin cluburi.

Chiar dacă Toma îşi lăsase prima soţie pentru ea, Elena l-a înşelat fără remuşcări. Se pare că actriţa nu a fost deloc uşă de biserică.

„În ziua cutremurului, a plecat cu un inginer de la o fermă de păsări la Predeal şi i-a spus lui Toma că-l sună la ora 21.30, iar el a stat în casă să aştepte telefonul ei! Toma de asta a murit!", ne-au declarat surse demne de încredere.

„Această cucoană nu are nici un drept! Este o escroacă! L-a nenorocit şi şi-a bătut joc de el tot timpul! S-a trezit ea să vină după 30 de ani să facă ce? Toţi ştim despre ea, cum a vrut mereu să se agaţe de numele lui, cum îl înşela! Îşi bătea joc!", ne-au mai spus sursele.

Casa de la Periş, sursa scandalului

Actriţa Elena Caragiu, cea de-a doua soţie a maestrului, s-a întors după 34 de ani de la dispariţia celebrului său soţ ca să răscumpere casa de vacanţă în care venea actorul, pentru a înfiinţa o casă memorială în Periş.

Ea spune că proprietatea fost vândută ilegal de fiica actorului. „M-au declarat moartă şi mi-au luat casa", a spus Elena Caragiu, pentru Click! De atunci, casa a mai avut doi proprietari care au investit bani atât în clădirea complet refăcută, cât şi în grădină.

Ce spun apropiaţii lui Toma Caragiu despre soţia acestuia

Dan Mihăescu: „Ştiu bine casa pe care o revendică Elena Caragiu. Vă spun eu şi cum a fost cu piscina. Amenajase lângă casă o groapă, cimentată, dar fără armătură. A zis Toma într-o sâmbătă: "Hai băieţi să facem baie!". Când am intrat în piscină şi ne-am pus berile pe margine, un perete s-a prăbuşit în apă. Toma a râs cu poftă, ca în Zorba Grecu."

simeon stalpnicul png

Titus Munteanu: „Am apreciat-o pe Elena Caragiu ca actriţă, dar nu cred că ea ar fi făcut ceva fără ajutorul lui Toma. El insista foarte mult să apară şi ea în producţiile de televiziune pe care le făceam împreună. Ţinea foarte mult la asta, insista, iar când am lucrat cu ea a fost bine pentru că era o actriţă bună".

simeon stalpnicul png

Stela Popescu:„Am fost prietenă cu soţia lui Toma. Nu cred că am de ce s-o critic pentru comportamentul ei din perioada mariajului. Este o femeie inteligentă, cu multe calităţi, cu educaţie, un om special. Care e problema că îşi înşela soţul? Dacă Toma accepta, nu văd care este problema!"

simeon stalpnicul png

Dacă ai informaţii despre elena caragiu, sună-ne la telefon 0372.130.111

Citeşte şi:

De ce minte nevasta lui Toma Caragiu?

EXCLUSIV! Iată casa pe care se ceartă rudele lui Toma Caragiu!

Fosta soţie a lui Toma Caragiu a vrut să plece de la Acces Direct - VIDEO

Elena Caragiu a vrut să-şi pună capăt zilelor după cutremurul din 77!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Nicolae și Alina ai României colaj foto OK Magazine si Facebook jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mario iorgulescu mandat national de arestare jpeg
viscol jpg
femeie care bea vin  foto   Shutterstock jpg
image png
historia jpg
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net