"Dă, Doamne, ploaie să scăpăm de foamete!"
E crăpat pământul în sudul ţării, iar plantaţiile de pe mii de hectare s-au uscat înainte de a da roade. Agricultorii sunt disperaţi, se uită la cer să vadă dacă Dumnezeu le dă un semn şi adună norii. Ei au cerut sprijinul preoţilor să “cheme” ploaia cu rugile lor!
Cei mai mulţi dintre noi ne bucurăm că nu plouă în iulie şi august şi putem face plajă cât e ziulica de mare. Ne răcorim cu bere şi îngheţată sau mergem la un mall unde este aer condiţionat. Însă, în sudul ţării este supărare mare. Nu a plouat de la începutul lunii mai şi tot ce s-a semănat pe câmp, pe mii de hectare, este uscat, iar animalele suferă de căldură. Localnicii s-au uitat în zadar spre cer, să aştepte ajutorul lui Dumnezeu şi al Sfântului Ilie, aducătorul de ploi. Nu a căzut strop de apă.
În sprijinul lor au sărit preoţii. ”Am ţinut mai multe slujbe pentru vreme de neploaie, secetă şi foamete. După Sfânta Liturghie, am citit din Evanghelie rugăciuni speciale pentru astfel de vremuri. În alte zone, cum ar fi în Moldova, se scot moaştele chiar pe câmp, iar rugăciunile se spun acolo. Noi ne rugăm, dar ne gândim că omul şi-a făcut-o cu mâna lui. Preocupaţi de atâtea lucruri mărunte, nu mai sunt interesaţi de ecologie”, ne-a explicat părintele Arhimandrit dr. Mihail Muscariu, Stareţul Mănăstirii Comana, din judeţul Giurgiu.
Din păcate, Dumnezeu n-a ascultat până acum rugile fierbinţi ale oamenilor păgubiţi de secetă şi urmează alte valuri de caniculă şi ploi puţine.
Rugăciune pentru neploaie şi secetă
"Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primeşte rugăciunea nevrednicului robului Tău. Întoarce-Ţi mânia cea cu dreptate pornită asupra noastră. Nu ne omorî cu foame şi cu sete pe noi, oamenii, şi dobitoacele. Ci cu milostivire porunceşte norilor din cer să slobozească pământului ploaie la vreme, ca să-l răcorească şi să crească iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor şi să aducă roadele cele de trebuinţă vieţii noastre; ca să preaslăvim sfânt numele Tău, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!"