Dați drumul la tren ca să nu mai stăm în aglomerație!

Ultima actualizare:

    Marfarele circulă pe centura feroviară a Capitalei, chiar prin fața complexelor rezidențiale  Fotografii: Sever Gheorghe
Marfarele circulă pe centura feroviară a Capitalei, chiar prin fața complexelor rezidențiale Fotografii: Sever Gheorghe

Bucureștenii, dar și cei care locuiesc în județele limitrofe pierd ore întregi în trafic. Capitala este sufocată de atâtea mașini, iar o rețea urbană de transport pusă la punct nu există. Trenul ar putea să lege orice zonă din oraș, mai ales că avem cale ferată.

Nicoale Ceaușescu a construit metroul, dar și rețeaua feroviară care înconjoară practic Bucureștiul. După el, s-a ales praful de tot.

Calea ferată a fost distrusă bucată cu bucată, astfel că există mari porțiuni în care traversele, stâlpii de curent, dar și șinele au dispărut.

Miniștrii la Transporturi s-au schimbat rând pe rând, la fel și cei de la cârma CFR Infrastructură. Fiecare a venit cu o mulțime de promisiuni, viziuni care mai de care mai greu de realizat. Și asta din cauza lipsei banilor.


    Și la Tunari, acolo unde s-au construit multe case, se poate face o stație CFR
Și la Tunari, acolo unde s-au construit multe case, se poate face o stație CFR

E greu să refaci totul, decât să întreții. Acum, se chinuie să repare calea ferată și s-a reușit ca pe zona Pasărea-Voluntari-Tunari-Otopeni-Mogoșoaia să se circule pe un fir.

”Merg marfarele, pentru că nu se poate circula cu mai mult de 30 km/h”, ne-au explicat impegații de mișcare. Și așa este!


    Stația Otopeni arată îngrozitor, dar urmează să fie modernizată
Stația Otopeni arată îngrozitor, dar urmează să fie modernizată

Ieri am dat o raită pe zona de nord a centurii feroviare, acolo unde au fost construite multe ansambluri rezidențiale, dar și clădiri de birouri.

Spre exemplu, prin fața complexului Greenfield, aflat între Tunari și Otopeni, trece trenul. Ce repede ar ajunge locatarii acasă, dacă s-ar introduce și vagoane pentru călători!

”Există un proiect, cu stație de autobuz peste drum, dar nu se știe când se va pune în practică. E nevoie ca și gara să se modernizeze”, ne-a spus șeful de la stația Otopeni, un loc năpădit de gunoi și noroaie.

La fel și gara Mogoșoaia. Ca să ajungi la ea trebuie să mergi cu mașina pe un drum plin de hârtoape, construcții în paragină și haite de câini. Stația e plină de marfare, iar din când în când trece Săgeata București Nord-Urziceni.


    Gara Mogoșoaia este o imensă ”parcare” de marfare
Gara Mogoșoaia este o imensă ”parcare” de marfare

Și cei 100.000 de corporatiști care lucrează în Pipera ar ajunge mult mai repede la birou cu trenul. Totul este ca în zona barierei din Petricani să fie construit un peron, iar garniturile care circulă pe ruta București Nord -Constanța și retur să oprească și aici.

În planurile desenate ale CFR există ideea ca Magistrala 2 Berceni-Pipera să fie extinsă cu încă o stație până pe vechea platformă Pipera, pe unde trece și trenul.

În zona Băneasa, care se întinde până la Aeroportul Otopeni, există alţi circa 70.000 de angajaţi în clădirile moderne de birouri.

Gara Băneasa există, dar stă închisă, iar CFR Călători se plânge că orice ar face nu dețin vagoane suficiente pentru legăturile urbane.


    Calea ferată trece chiar prin zona de birouri, din Pipera
Calea ferată trece chiar prin zona de birouri, din Pipera

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Planete, Pixabay (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Dr  Tarek Nazer 1000x600 jpg
atac de cord Pixabay jpg
marcel bolos jpg
TRAGERI LOTO LOTERIA ROMANA
Tarom jpg
IPS Teodosie FOTO Calin Gavrilas jpg
Nava Elcano  jpeg
Kate Middleton înmormântare Prințul Philip foto Getty Images (3) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net