De ce e bine să sfinţim casele în Postul Paştelui
Ne mai desparte doar o lună de Paşte, una dintre cele mai importante sărbători pentru creştini. În Postul Paştelui, există mai multe tradiţii pe care românii le respectă, de secole. Iată câteva dintre acestea, explicate de specialişti pentru adevarul.ro.
Tradiţia populară spune că în Postul Mare nu se fac nunţi, însă preoţii merg şi sfinţesc toate casele pentru ca oamenii să fie feriţi de rele. Tot în această perioadă, ca să se cureţe de păcate, oamenii nu mănâncă de “dulce”. În Postul Mare, există credinţa că e cel mai bine să sfinţeşti casa în care stai. Începutul primăverii şi renaşterea naturii aduc un suflu nou în fiecare gospodărie. Sfeştania este pentru casă ceea ce este spovedania pentru om, spun preoţii. Dacă prin spovedanie, prin mărturisirea păcatelor şi dezlegarea acestora de către preot, omul se curăţeşte, îşi împrospătează harul primit la botez, tot aşa prin stropirea cu apă sfinţită şi prin rugăciunile speciale ale preotului, casa se curăţeşte de tot răul şi de toată lucrarea cea rea, cauzate fie de păcatele celor ce locuiesc în ea, fie de oamenii răuvoitori, sau duhurile celor rele.
Rugăciuni pentru ocrotire
“Sfeştania este denumirea populară pentru slujba Aghiasmei mici sau Sfinţirea cea mică a apei. Ea se săvârşeşte de către preot în biserici sau în casele credincioşilor cu diferite prilejuri. Slujba cuprinde sfinţirea apei, stropirea cu apă sfinţită a celor prezenţi şi a tuturor camerelor, precum şi rugăciuni pentru ocrotirea şi binele casei şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor ce locuiesc în ea”, explică părintele Eugen Ramon Ilie, preot praroh la biserica “Sf.Împăraţi Constantin şi Elena” din Călăraşi.
Nu doar postul de alimente contează
În perioada Postului, biserica interzice toate petrecerile, nunţile, jocurile şi spectacolele. “Postul de alimente este însă fără efect dacă nu este însoţit de milostenie, bunătate, iubire, răbdare şi respect”, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.
Ultima dintre cele şapte săptămâni de post deplin, adică săptămână dintre Florii şi Paşte, este cea a Sfintelor Patimi, adică Paştile Crucii sau al suferinţei Domnului. Durata de 40 de zile a Postului Paştilor se întemeiază pe o tradiţie veche-testamentară: potopul, care trebuia să spele Pământul de păcate, a ţinut 40 de zile şi 40 de nopţi. De asemenea, 40 de ani au mâncat evreii mană în pustie, înainte de a ajunge în pământul făgăduinţei. Biblia spune că Moise a stat pe munte 40 de zile pentru a primi Legea; ninivitenii au postit 40 de zile pentru a se pocăi; Iisus a postit în munte 40 de zile şi 40 de nopţi înainte de începerea activităţii publice.
Postul Paştelui este nu doar cel mai lung şi cel mai important, ci şi cel mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. În general, în vechime, postul era mult mai aspru decât în prezent. Toate zilele erau de ajunare, adică abţinere completă de la orice mâncare şi băutură până în ceasul al nouălea din zi, spre seară. Exceptate erau doar zilele de sâmbătă şi duminică.
