Ea vinde cătină şeicilor

Ultima actualizare:

    Mădălina Giurescu s-a aflat zilele trecute la un târg din Dubai cu produse bio
Mădălina Giurescu s-a aflat zilele trecute la un târg din Dubai cu produse bio

A lăsat jobul bine plătit din Bucureşti şi a pus bazele unei afaceri de familie, împreună cu fratele ei: o fermă bio de cătină. Anul următor, Mădălina Giurescu a adunat mai mulţi fermieri într-o cooperativă -„Bio Cătina”, iar acum a mers în Dubai să vândă “ginsengul românesc”.

„Am plantat până la 11 hectare de cătină în Dâmboviţa, în Valea Mare, fiind iniţial o afacere de familie. Eu si fratele meu ne-am  gândit la o afacere frumoasă, sănătoasă, sustenabilă, în zona de ecologie, pentru că iubim  natura şi  pământul. Lângă plantaţie locuiesc şi părinţii noştri. Am analizat mai multe specii pomicole şi ne-am oprit asupra cătinei, pentru că este un fruct fabulos pentru sănătatea oamenilor. Acum am creat propria marcă - Energyne”, spune Mădălina Giurescu, pentru adevarul.ro.

Bucureşteanca este şi preşedinta singurei cooperative create la iniţiativa unui grup de fermieri care plantează cătină. „Am fost cu fratele meu la un târg în Nurnberg şi acolo am văzut că toată lumea modernă funcţionează în asociaţii şi cooperative. Am venit în ţară şi am început să căutăm oameni ca noi, care au plantaţii de cătină şi, astfel, am făcut o echipă de 5 parteneri şi aşa am creat Cooperativa”, precizează Mădălina Giurescu. Lor li s-au alăturat alţi 11 producători.

Mădălina Giurescu a convins 10 fermieri să se unească într-o cooperativă şi să vândă în Dubai «ginsengul românesc»
Mădălina Giurescu a convins 10 fermieri să se unească într-o cooperativă şi să vândă în Dubai «ginsengul românesc»

Din plantaţii, cătina merge în depozitul din Argeş sub formă de: cătină uscată, cătină măcinată, ulei presat la rece, dulceaţă din cătină şi cătină tartinabilă. “Acum muncim la consolidarea mărcii Energyne. Deja am făcut avanpremieră la Dubai, în cadrul Târgului «Middle East Natural&Organic». Am fost acolo cu produsele noastre şi acum le vom promova şi la alte târguri”, precizează preşedintele cooperativei. 

Click! spune

Cătina are de 10 ori mai multă vitamina C decât citricele. Are mult betacaroten, antioxidanţi şi are rarul Omega 7, care se găseşte doar în cătină şi în nucile de Macadamia. O linguriţă de ulei de cătină presat la rece oferă tot ceea ce corpul nostru are nevoie. Un kilogram de cătină congelată costă între 15 şi 20 de lei.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
bridge 7770337 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net