Dispărută la săniuş, Mirela a fost găsită la 30 km de casă!
Şi-a anunţat mama şi sora că pleacă la săniuş, dar nu s-a mai întors acasă. Mirela Apostol, o fată de 12 ani din comuna Popeşti, a fost găsită după două zile, într-un bloc din Iaşi, la 30 km distanţă. Nu a vrut să spună cum a ajuns acolo, dar a fost surprinsă pe camerele video în timp ce făcea semn şoferilor să oprească.
Mirela Apostol provine dintr-o familie săracă. Trăieşte cu sora şi mama ei, după ce tatăl a murit în urmă cu câţiva ani. A mai plecat de acasă în trecut, dar s-a întors, de fiecare dată.
Marţi dimineaţă, însă, şi-a luat sania şi i-a spus surorii că pleacă la derdeluş. Când a văzut că nu a venit acasă până seara, aceasta şi-a alertat mama, care a mers la poliţie.
Mirela Apostol, 12 ani
Aproximativ 20 de agenţi au fost mobilizaţi pentru găsirea fetiţei. Câţiva localnici o văzuseră pe Mirela, în jurul prânzului, încercând să oprească maşinile care treceau prin faţa Primăriei Popeşti. Poliţiştii au verificat camerele de supraveghere şi au constatat că într-adevăr, fetiţa s-a plimbat singură prin zona respectivă.
Ei au extins căutările şi au găsit-o, abia în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 3.00 dimineaţa, la 30 de kilometri distanţă de casă.
Se adăpostea în scara unui bloc din municipiul Iaşi, în zona Dacia - Alexandru cel Bun.
Fetiţa a spus că s-a rătăcit, că nu a păţit nimic şi nu a fost agresată, dar a fost internată momentan într-un centru de primire minori. Oamenii legii vor să stabilească daca Mirela este bine îngrijită acasă.