Florile se scumpesc şi de trei ori în 8 km
Aveţi grijă de unde cumpăraţi cadouri de 8 Martie! Şi asta pentru că ofertele florăriilor şi pieţelor diferă foarte mult. Astfel, la cea mai cunoscută piaţă de flori din Bucureşti, cea de pe Calea Rahovei, poţi cumpăra o frezie cu 2 lei, un trandafir cu 4 lei, o narcisă sau o lalea cu 1 leu şi o orhidee cu 40 de lei.
Majoritatea florăriilor se aprovizionează de la această piaţă, însă preţurile nu sunt nici pe departe asemănătoare. La Piaţa Domenii, de exemplu, în florării o lalea nu scade sub 4 lei, o frezie costă 3 lei, iar pentru un fir de trandafir dai şi 8 lei. Coşuleţele, care în piaţă costă maximum 20 de lei, la florăriile din nordul Capitalei sar de 30 de lei. Un fir de iris costă 1,5 lei la piaţa Chirigiu, în timp ce la 8 kilometri distanţă ajunge la 4 lei. Crizantemele costă 4 lei în acelaşi loc, iar în florării sunt cu doi lei mai scumpe. Aşa că dacă vreţi să vă întoarceţi acasă cu un braţ de flori pentru persoanele dragi, dar şi cu bani în portofel, mergeţi la pieţele de flori.