Atenție cui deschideți ușa! Un nonagenar din Galați, jefuit de banii de înmormântare
Vârsta înaintată este, se pare, cel mai mare inamic al persoanelor vulnerabile, dar și cel mai mare avantaj de care profită escrocii care își atribuie fel de fel de calități pentru a intra în casele oamenilor ca să le fure banii.
Cu cât potențiala victimă este mai în etate, cu atât este mai ușor de păcălit. Cel mai nou intrat în galeria păgubiților prin astfel de metode și de departe decanul de vâstră, este Paul P., de 97 de ani, din Galați.
Miercuri dimineață, bătrânul s-a trezit la ușă cu doi indivizi care i-au spus că oferă ajutoare pentru bătrâni. Încrezător, omul i-a poftit în casă pe necunoscuți și în timp ce își căuta actele, unul dintre indivizi, care văzuse unde ținea gazda banii, i-a luat comoara și dus a fost.
Nonagenarul și-a dat seama abia după ce i-au plecat "musafirii" că îi lipseau cei 9.690 lei, bani strânși pentru înmormântare. Disperat, bătrânul a sunat la 112, polițiștii de la Secția 1 demarând de urgență o anchetă pentru identificarea hoților și recuperarea prejudiciului.