Georgiana a intrat pe mâna medicilor germani
Cu multe speranţe a plecat marţi Georgiana Selea în Germania, locul unde va face terapia cu protoni pentru a scăpa de tumoră. Miercuri, medicii de la Centrul Rinecker i-au făcut prima consultaţie.
„Luni, înainte să plece spre Germania, Georgiana a venit cu tatăl şi cu sora sa la noi (n.r. Direcţia de Sănătate Publică Olt – DSP). Era veselă şi foarte optimistă, bucuroasă că, în sfârşit, pleacă la tratament”, ne-a declarat dr. Ramona Lesnic, reprezentantul DSP Olt care s-a ocupat de dosarul medical al adolescentei de 16 ani, din Slatina.
„Tot luni, am virat şi banii către clinica din München, unde pacienta va face terapia cu protoni. E vorba de 32.550 de euro, bani pe care i-a dat Ministerul Sănătăţii pentru tratamentul cu protoni, pentru transport şi cazare”, a adăugat dr. Ramona Lesnic.
Marţi, Georgiana a ajuns în Germania şi s-a cazat într-un apartament al Centrului de Terapie cu Protoni Rinecker. Înainte de a pleca, însă, din ţară, familia fetei nu a uitat să le mulţumească celor care au ajutat-o să ajungă aici. „Mulţumesc tuturor persoanelor care s-au implicat pentru a reuşi în această grea încercare pentru noi. Datorită vouă am reuşit! Georgiana va pleca marţi spre Germania!”, au scris pe Facebook părinţii adolescentei.
Ieri, Georgiana a fost consultată de medicii germani şi a început investigaţiile specifice. „Apoi, va urma radioterapia cu protoni de care are mare nevoie”, au mai spus părinţii.
Georgiana a aflat, în urmă cu mai bine de un an, că are o tumoră la glanda hipofiză (n.r. glanda endocrină). Imediat, copila a fost operată la Bucureşti, fiindu-i îndepărtată hipofiza. Însă i-a fost afectată vederea şi, cel mai grav, a rămas cu un rest tumoral. Ca să scape în totalitate de tumoră are nevoie de radioterapie cu protoni, tratament care nu se face la noi în ţară.
Click spune
În terapia cu protoni, fasciculul ţinteşte precis zona afectată. Protonii se opresc odată ce îşi ating ţinta, adică celulele canceroase, ceea ce înseamnă că efectele terapiei cu protoni sunt mult mai puţin dăunătoare pentru ţesutul din jur, ceea ce nu putem spune despre radioterapia convenţională, care are multe efecte adverse.