Iată cum va fi vremea săptămâna aceasta!
Prognoza meteo pentru săptămâna aceasta este îmbucurătoare. Vremea va fi frumoasă, însă, nu ne mai topim de căldură. Temperaturile vor scădea de la o zi la alta.
Temperaturile scad simţitor faţă de ultimele zile şi ajung să se înscrie în limitele normale specifice perioadei.
Azi vremea va fi în general frumoasă şi se va răci şi în sud-estul ţării, astfel încât valorile termice pet imp de zi se vor încadra în limitele normale ale acestei perioade în regiunile extracarpatice şi se vor situa uşor sub aceste norme în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17...18 grade în Maramureş şi Transilvania şi 29 de grade în Lunca Dunării. Mâine vremea se va menţine răcoroasă pentru această dată în regiunile intracarpatice şi apropiată de normalul termic al perioadei în restul teritoriului.
Cerul va fi variabil, cu înnorări în nordul şi estul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, unde numai pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi izolat în rest.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16...17 grade, local, în vestul, centrul şi nordul ţării şi 26 de grade, izolat, în sud, iar cele minime se vor încadra între 3...4 grade în depresiuni şi 17 grade pe litoral.
Izolat, dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă.
Miercuri va fi rece în nordul, centrul şi estul ţării, unde cerul va avea înnorări şi, local şi temporar, va ploua slab.
În restul teritoriului va fi cer variabil, doar izolat vor fi condiţii pentru ploi slabe, trecătoare, iar valorile termice vor fi apropiate de normele acestei perioade. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 grade în regiunile nordice şi 27 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între 3...4 grade în depresiuni şi 18 grade pe litoral. Izolat, dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă.
Joi vremea va fi apropiată de normalul termic al acestei perioade în toate regiunile, iar spre weekend se mai răcoreste și începe să plouă în majoritatea regiunilor.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 26 de grade.
În Capitală va fi frumos, cerul va fi variabil, iar temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 27 de grade.