«Nu ne mai invadaţi cu maidanezii din Bucureşti!»
Uciderea puştiului din Tei de un câine comunitar a transformat această problemă în cel mai sensibil subiect al momentului. Se credea că bucureştenii sunt cei mai afectaţi, dar mai nou, există probleme şi în judeţele învecinate. Iar degetul acuzator este îndreptat tot către cei care administrează Capitala.
Sorin Oprescu a jurat marţi că ne scapă de maidanezi în maximum un an şi jumătate, altfel îşi dă demisia din funcţia de primar. N-a detaliat însă pe marginea modului concret în care are de gând să facă asta şi, entuziasmaţi de promisiune, oamenii nici n-au insistat să afle. La doar câteva zile distanţă, un mesaj venit pe adresa redacţiei oferă o posibilă explicaţie.
Maidanezii se joacă pe uliţele din sat chiar sub ochii copiilor
Un locuitor al comunei Mitreni, situată în judeţul Călăraşi, la 55 de kilometri sud de Bucureşti, se plânge cum sute de câini comunitari au invadat brusc zona, aduşi cu dubiţele din Capitală. Lăsaţi la marginea satelor şi, constituiţi în haite agresive, au devenit un real pericol pentru toată lumea. Click! a verificat informaţia la faţa locului. Nici măcar n-am ajuns până la Mitreni şi deja totul era clar. În Budeşti, orăşel aflat la doar 30 de kilometri de Bucureşti, oamenii erau disperaţi. Pe oricine opreai pe drum şi îi întrebai despre câini, lua foc instantaneu.
„Domnule, scăpaţi-ne de câinii ăştia. Am ajuns să ne fie frică să mergem pe drum. Noi n-am avut niciodată problema asta. Acum, de când îi aduc de la Bucureşti, s-a umplut de ei. Nu mai poţi să mergi noaptea fără un par în mână că te mănâncă. Nu mai vorbesc că îţi atacă orice pasăre care iese din curte. Eu am văzut cu ochii mei săptămâna trecută, când am fost la pescuit pe o baltă din apropiere, cum o dubiţă cu numere de Bucureşti a oprit la marginea pădurii, a deschis uşile şi a dat drumul la peste 30 de câini", spune Petre Bănuţ, unul dintre localnici. Tot el ne îndreaptă şi spre zona unde i-am putea fotografia şi, într-adevăr, priveliştea este şocantă. La doi paşi de o grădiniţă, câţiva maidanezi răscolesc nervoşi în nişte gunoaie şi latră fioroşi dacă te apropii de ei.
Haitele se observă şi pe câmpurile de la intrarea în localitate
Puţin mai sus de casele oamenilor, între o cale ferată şi un târg de animale, alţi şapte, opt câini ai nimănui îşi fac somnul de prânz. O femeie trece printre ei şi îi supraveghează cu coada ochiului, conştientă de pericolul care o paşte. Pare un şoricel care se aventurează într-o casă plină de pisici sperând că toate dorm. Vrem să ajungem şi la sursa poveştii, în Mitreni, şi mergem înainte. Ne oprim la şcoala din sat, şi George, un puşti în vârstă de opt ani, ne arată locul unde stau câinii.
„Mergeţi acolo, în curtea din spate. Sunt mulţi şi au şi cercei galbeni în urcehi", ne spune copilul. Acesta nu ştie însă că acel cercel e de fapt crotalul care certifică faptul că animalele n-au ce să caute acolo. N-avem noroc să-i prindem, pentru că fug prin desişuri unde nu pot fi urmăriţi, dar din nou, oamenii au dreptate. Problema câinilor comunitari rămâne complicată şi nici o soluţie nu poate împăca pe toată lumea. Doar Sorin Oprescu o poate rezolva, dar nu aruncând-o în spatele altcuiva, ci asumându-şi-o. Altfel, e doar o păcăleală.
«Nu suntem în junglă»
În cimitirul din curtea bisericii, Cătălin confirmă povestea. „Şi pe lângă biserică stau mulţi. Mai sus e o mănăstire şi călugăriţele îi hrănesc, pentru că animalele n-au nici o vină. Nu ştim exact cine îi aduce. Poate autorităţile care vor să scape de ei, poate cei de la adăposturi, poate falşii stăpâni adoptivi. Cert este că nu sunt ai noştri. Oricum, problema a fost dezbătută în sat şi urmează ca imediat ce se va deschide sezonul de vânătoare, să fie împuşcaţi prin pădure. E tragic, dar n-avem ce să le facem. Om fi noi la ţară, dar nu suntem în junglă", spune acesta.
Ionuţ a fost sfâşiat de o haită de câini
Ionuţ Anghel, în vârstă de 4 ani, a fost ucis de câinii maidanezi, în data de 2 septembrie, pe un teren viran din apropierea Parcului Tei. După această nenorocire, Primăria Capitalei a decis să adune câinii de pe străzi.
În 25 septembrie, a fost promulgată şi legea maidanezilor, potrivit căreia, câinii vagabonzi adunaţi în centrele special amenajate vor fi eutanasiaţi dacă nu sunt adoptaţi în 14 zile. Potrivit primarului Sorin Oprescu, în prezent, pe străzile Capitalei se află circa 65.000 de maidanezi. Conform Institutului „Matei Balş", anul trecut, au fost muşcaţi de câinii vagabonzi din Capitală 11.800 de oameni.
Mama copilului ucis de câini vrea ca Ionuţ să fie declarat martir
Am stat toată ziua ca să o adopt pe Muky
«Am luat deja 10 câini din adăpost»