Medicii i-au uitat două pense în stomac!
A trăit aproape trei ani de zile cu două pense medicale în stomac. Dacă nu se accidenta, întâmplător, zilele trecute să ajungă de urgenţă la spital, bărbatul din localitatea mehedinţeană Dănceu ar fi murit. Instrumentele medicale se infectaseră în trupul lui.
Totul a început în august 2010, când Gicu Crăiaşu a fost victima unui accident de circulaţie. O bucată de lemn dintr-o căruţă i-a secţionat stomacul, astfel că bărbatul a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin. A fost operat, apoi externat cu menţiunea „vindecat chirurgical". Bucuros că a scăpat cu viaţă din accident, omul s-a întors acasă.
Nu avea să bănuiască o clipă că în timpul operaţiei, două pense de câte 17 centimtri lungime îi fuseseră uitate în abdomen. După o vreme însă a simţit că ceva îl taie în stomac şi a pus un magnet.
Pensele scoase din corpul lui Gicu măsurau 17 cm
Nu a mai fost nici un dubiu că în stomacul său se aflau nişte corpuri străine metalice. Din păcate sărăcia în care se zbate şi faptul că în fiecare zi munceşte pe unde găseşte pentru a aduce o pâine celor trei copii, l-au împiedicat pe Gicu Crăiaşu să vină mai devreme la medic.
„Când stăteam într-o parte, ieşeau coarnele de la o pensă prin piele şi se observau", a povestit bărbatul. În urmă cu câteva zile, el s-a împiedicat şi a căzut pe o bordură.
„Atunci am simţit că m-a înţepat ceva. M-am gândit că mi s-a rupt ceva în intestin şi că nu o mai duc. Când am ajuns la spital, doctoriţa mi-a spus că aveam intestinul infectat şi că aş fi murit într-o săptămână". Medicii i-au scos cele două pense metalice. Acum, însă, bărbatul nu îşi mai simte mâna stângă, iar familia acestuia este hotărâtă să dea medicii în judecată. Deocamdată conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin nu a demarat o anchetă internă.
În urmă cu doar câteva săptămâni, ziarul Click! a scris despre un caz asemănător, petrecut la un spital din judeţul Vaslui. Victima a murit