Mergi la mare cu trenul muzeu
Locomotivă pictată cu simbolurile naționale. Asta vor admira călătorii care vor alege să meargă pe Litoral cu Trenurile Soarelui. Ideea aparține celor de "Moving Art – HORA", care s-au gândit să desfășoare prima galerie de pictură cu tradiție
”Proiectul constă în înfrumusețarea la exterior a unei locomotive electrice din parcul de material rulant al companiei feroviare. Locomotiva 41-0148-1 va fi pictată cu simboluri naționale promovând tradițiile românești (Hora) și aducându-le în atenția tinerilor, într-o formă cât mai atractivă”, anunță reprezentanții CFR.
Artistul vizual Carmen Nistor și-a mutat de azi atelierul de pictură în depou, acolo unde timp de două săptămâni va pune arta pe roate.
Astfel, de la începutul lunii iulie, locomotive pictată va străbate traseul București-Constanța, iar din toamnă va ajunge în alte puncte turistice din România, promovând în continuare simbolurile tradiționale.